Astazi o sa va spun o poveste despre o fetita si destinul ei. Numele ei este Anne Frank si jurnalul scris de ea in perioada 1942-1944, in timpul ocupatiei naziste din Olanda, a devenit una din cele mai citite carti din lume. Povestea din spatele acestui jurnal este atat de emotionanta, incat atinge sufletele prin timp si dincolo de timp, la mai mult de jumatate de secol de cand s-au petrecut evenimentele.
Anne Frank s-a nascut in 1929 intr-o familie de evrei din Germania. In 1933, pe fondul ascensiunii lui Hitler, familia s-a mutat in Amsterdam, acolo unde tatal ei, Otto Frank, a condus o afacere pana in 1942. Anul 1942 marcheaza inceputul vietii clandestine a familiei Annei, intr-o anexa a biroului lui Otto Frank, alaturi de o alta familie de prieteni evrei.
Si tot anul 1942 marcheaza anul in care Anne, fetita de 13 ani, incepe sa-si scrie memoriile din perioada traita in ceea ce ea numea ”anexa secreta.” Intregul jurnal este scris cu o nota de autenticitate si maturitate surprinzatoare pentru varsta frageda a autoarei; totul este condimentat cu ironie, auto-ironie si cu visele parguite ale unei fetite care, desi nu a apucat sa cunoasca viata adevarata decat pentru scurt timp, detine, prin constructie interioara si prin puterea circumstantelor in care a trait, accesul interior la multe adevaruri esentiale ale vietii.
“In aceste momente nu ma gandesc la toate nefericirea, ci la frumusetea care inca mai exista. Aici eu si mama gandim diferit. Sfatul ei in fata melancoliei este: Sfatul meu este:
Nu cred ca sfatul mamei poate fi cel bun, pentru ca ce putem face atunci cand devenim parte din suferinta? Am fi complet pierduti. Frumusetea ramane, chiar si in nefericire. Daca doar iti propui sa o cauti, poti descoperi din ce in ce mai multa fericire si iti poti recapata echilibrul. O persoana fericita ii va face si pe ceilalti fericiti.; o persoana care are curaj si credinta nu va muri niciodata in nefericire!”
"Cand ma gandesc la vietile noastre aici, ajung la concluzia ca traim in paradis, in comparatie cu evreii care nu au reusit sa se ascunda. In acelasi timp insa, mai tarziu, cand totul va lua sfarsit, ma voi intreba cum am putut sa decadem atat de mult, dupa ce am trait intotdeauna in circumstante confortabile. “
Totul capata o alta conotatie pentru noi, cititorii de astazi, care stim ca in 1944 cei opt au fost denuntati si trimisi cu ultimul transport catre Auschwitz. Singurul supravietuitor dintre locatarii anexei secrete a fost Otto Frank, tatal Annei, care, intors de la Auschwitz, a decis in 1947 sa publice jurnalul Annei.
“Este imposibil pentru mine sa-mi cladesc viata pe un fundal de haos, suferinta si moarte. Vad cum lumea se transforma incet intr-o pustietate, aud fulgerul care se apropie si care intr-o zi, ne va distruge si pe noi, simt suferinta milioanelor de oameni. Si cu toate astea, cand ma uit inspre cer, simt intr-un fel ca totul se va schimba in bine, ca aceasta cruzime se va sfarsi si ca pacea si linistea se vor intoarce inca o data. Intre timp, trebuie sa imi mentin idealurile. Poate ca acea zi va sosi cand voi fi capabila sa le realizez!”
Din toate visele si nazuintele Annei a ramas doar acest jurnal, marturie vie a ce inseamna o viata traita cu semnificatie, chiar si in cele mai grele circumstante ale vietii. Atunci cand drepturile esentiale ale unei fiinte umane iti sunt luate, singurul lucru care te poate salva este ceea ce ai in interior. Intr-un fel unic si absolut impresionant, aceasta fata de 15 ani a stiut asta.
Poate ca viata scurta a Annei ne va servi drept subiect de reflectie, acum, peste ceva timp, cand suntem binecuvantati cu mult mai multa libertate decat au cunoscut oamenii din alte epoci ale istoriei. Insa cum intelegem aceasta libertate? Cat de liberi suntem, cu adevarat? Si, mai important, cata libertate interioara ne permitem sa avem in fata constrangerilor caracteristice propriei noastre epoci istorice?
Si daca din cand in cand ne mai bantuie intrebarea fara raspuns “Cum a fost posibil ca ceva precum Holocaustul sa se intample pe Pamant?”, poate ne vom alina incercand sa gasim un raspuns timid si in spatele acestei povesti.
Fragmente preluate de pe blogul..DA MAI DEPARTE.
Anne Frank s-a nascut in 1929 intr-o familie de evrei din Germania. In 1933, pe fondul ascensiunii lui Hitler, familia s-a mutat in Amsterdam, acolo unde tatal ei, Otto Frank, a condus o afacere pana in 1942. Anul 1942 marcheaza inceputul vietii clandestine a familiei Annei, intr-o anexa a biroului lui Otto Frank, alaturi de o alta familie de prieteni evrei.
Si tot anul 1942 marcheaza anul in care Anne, fetita de 13 ani, incepe sa-si scrie memoriile din perioada traita in ceea ce ea numea ”anexa secreta.” Intregul jurnal este scris cu o nota de autenticitate si maturitate surprinzatoare pentru varsta frageda a autoarei; totul este condimentat cu ironie, auto-ironie si cu visele parguite ale unei fetite care, desi nu a apucat sa cunoasca viata adevarata decat pentru scurt timp, detine, prin constructie interioara si prin puterea circumstantelor in care a trait, accesul interior la multe adevaruri esentiale ale vietii.
“In aceste momente nu ma gandesc la toate nefericirea, ci la frumusetea care inca mai exista. Aici eu si mama gandim diferit. Sfatul ei in fata melancoliei este:
Nu cred ca sfatul mamei poate fi cel bun, pentru ca ce putem face atunci cand devenim parte din suferinta? Am fi complet pierduti. Frumusetea ramane, chiar si in nefericire. Daca doar iti propui sa o cauti, poti descoperi din ce in ce mai multa fericire si iti poti recapata echilibrul. O persoana fericita ii va face si pe ceilalti fericiti.; o persoana care are curaj si credinta nu va muri niciodata in nefericire!”
"Cand ma gandesc la vietile noastre aici, ajung la concluzia ca traim in paradis, in comparatie cu evreii care nu au reusit sa se ascunda. In acelasi timp insa, mai tarziu, cand totul va lua sfarsit, ma voi intreba cum am putut sa decadem atat de mult, dupa ce am trait intotdeauna in circumstante confortabile. “
Totul capata o alta conotatie pentru noi, cititorii de astazi, care stim ca in 1944 cei opt au fost denuntati si trimisi cu ultimul transport catre Auschwitz. Singurul supravietuitor dintre locatarii anexei secrete a fost Otto Frank, tatal Annei, care, intors de la Auschwitz, a decis in 1947 sa publice jurnalul Annei.
“Este imposibil pentru mine sa-mi cladesc viata pe un fundal de haos, suferinta si moarte. Vad cum lumea se transforma incet intr-o pustietate, aud fulgerul care se apropie si care intr-o zi, ne va distruge si pe noi, simt suferinta milioanelor de oameni. Si cu toate astea, cand ma uit inspre cer, simt intr-un fel ca totul se va schimba in bine, ca aceasta cruzime se va sfarsi si ca pacea si linistea se vor intoarce inca o data. Intre timp, trebuie sa imi mentin idealurile. Poate ca acea zi va sosi cand voi fi capabila sa le realizez!”
Din toate visele si nazuintele Annei a ramas doar acest jurnal, marturie vie a ce inseamna o viata traita cu semnificatie, chiar si in cele mai grele circumstante ale vietii. Atunci cand drepturile esentiale ale unei fiinte umane iti sunt luate, singurul lucru care te poate salva este ceea ce ai in interior. Intr-un fel unic si absolut impresionant, aceasta fata de 15 ani a stiut asta.
Poate ca viata scurta a Annei ne va servi drept subiect de reflectie, acum, peste ceva timp, cand suntem binecuvantati cu mult mai multa libertate decat au cunoscut oamenii din alte epoci ale istoriei. Insa cum intelegem aceasta libertate? Cat de liberi suntem, cu adevarat? Si, mai important, cata libertate interioara ne permitem sa avem in fata constrangerilor caracteristice propriei noastre epoci istorice?
Si daca din cand in cand ne mai bantuie intrebarea fara raspuns “Cum a fost posibil ca ceva precum Holocaustul sa se intample pe Pamant?”, poate ne vom alina incercand sa gasim un raspuns timid si in spatele acestei povesti.
Fragmente preluate de pe blogul..DA MAI DEPARTE.
