Intr-o serie de studii clasice, cercetatorii Bibb Latane si John Darley au descoperit ca perioada de timp in care unul dintre subiectii lor preia initiativa si si cauta sa ajute, variaza in functie de numarul celorlalti observatori din camera. Intr-unul din experimente, subiectii au fost plasati in 3 medii diferite: singuri in camera, cu alti doi subiecti in camera sau cu doi subiecti falsi. “Pe masura ce completau chestionarele, incaperea a inceput sa se umple de fum. In timp ce participantii erau singuri, 75% din ei au raportat prezenta fumului cercetatorilor. Prin contrast, doar 38% din participantii ce erau in incapere cu alte doua persoane au raportat prezenta fumului.” Iar in grupul final, subiectii falsi au pus in evidenta prezenta fumului, iar mai apoi l-au ignorat, lucru care a facut ca doar 10% din participanti sa raporteze prezenta fumului.
Exista doi factori majori care contribuie la efectul de spectator:
-prezenta altor persoane provoaca o difuzie de responsabilitate, deoarece sunt si alti observatori, indivizii nu se simt presati in a actiona, din moment ce responsabilitatea actiunii se crede ca se imparte in mod egal la toti cei prezenti.
-cel de al doilea factor e nevoia de a se comporta corect prin comportamente acceptate social. Atunci cand ceilalti observatori nu reactioneaza, individul considera asta drept un semn ca reactia normala nu e necesara sau e incorecta. Alti cercetatori au evidentiat faptul ca privitorii intervin rareori daca situatia e ambigua.
Ignoranta pluralistica apare atunci cand se presupune ca totul e in regula, deoarece nimenu nu intervine sau nu e ingrijorat. Observatorii trec printr-un proces compus din 5 etape:
-constientizarea evenimentului ( sau se grabesc si nu inteleg ).
-constientizarea urgentei ( sau presupun ca din moment ce alti privitori nu reactioneaza, nu e o urgenta ).
-stiu ce trebuie sa faca ( sau nu ).
-actioneaza ( sau isi fac griji in privinta pericolului, legislatiei, jenei scociale, etc. la care se expun ).
Ideea e ca intr-o astfel de situatie daca dorim sa mobilizam pe cineva, trebuie sa ii numim pe nume sau sa fim siguri ca nu se gandesc ca altcineva va face acel lucru. De asemenea putem da un exemplu si cere o colaborare.
Iar daca credem ca altcineva ar trebui sa faca ceea ce ni s-a cerut noua sa facem, aflati motivatia persoanei care v-a cerut acel lucru ( ba chiar intrebati-o de ce nu face ea acel lucru )..
Cazul – prototip al efectului spectator si cazuri reale.
Isus zice o povestioara unui avocat care e credincios, respecta cele 10 porunci si isi iubeste aproapele. Dar acest avocat ii pune lui Isus o intrebare “Cine e aproapele meu?”.
Isus ii raspunde la intrebare prin urmatoarea parabola, toti suntem vecinii celorlalti si ceilalti sunt vecinii nostri si de aceea ar trebui sa ne oferim ajutorul oricarei persoane care ni-l cere, indiferent de ce sau cine este acea persoana.
Un evreu merge pe un drum si e atacat de banditi care il bat cu salbaticie, il dezbraca de hainele sale si il jefuiesc. Banditii pleaca si il lasa pe evreu sa moara. Un pic mai tarziu, un preot trece pe acolo. Il vede pe evreu si se muta pe partea cealalta a drumului si trece mai departe fara sa il ajute. Apoi trece un levit prin acel loc, levitul il vede, face un ocol mare si trece si el mai departe. In cele din urma, pe acolo trece un samaritean care il vede si il ajuta sa se ridice, il cazeaza la un han din apropiere si ii plateste cazarea.
-Care din ei e aproapele evreului care a fost talharit?- a intrebat Isus.
-Cel milos.- a raspuns avocatul.
-Du-te si fa si tu la fel...Autor: Menssana, www.descopera.org
