Femeia de 30 de ani
Single,
desteapta, frumoasa si cu bani. Dar cu dragostea cum stai? Cand citim despre singuratate, o gasim de cele mai multe ori descrisa in termeni generali, desi ea este o stare complet diferita de la o varsta la alta.
Fata de aventura continua a celor 20 de ani, cand evenimentele se precipita si starile sufletesti la fel, cand in doar trei zile poti sa treci de la agonie la extaz si retur, singuratatea la 30 de ani se instaleaza ca o realitate mult mai ferma.
Polii acestei singuratati – resemnarea si disperarea – sunt deseori creatii ale lumii exterioare, care ne descentreaza.
Parintii invoca "varsta potrivita" pentru maritis si copii, fac presiuni noastra, considerand un ghinion incredibil faptul ca nu ne-am casatorit "pana la varsta asta". Chiar daca eu consider ca a fost mai degraba noroc faptul ca nu mi-am legat destinul de vreunul dintre barbatii cu care am avut relatii esuate, complicandu-mi astfel si mai mult viata, acest lucru e mai greu de inteles pentru parinti.
Pentru ei casatoria e un fel de "Abracadabra" care te duce direct la "pana cand moartea va va desparti", cum e probabil cazul lor. Tot ce poti face e sa le explici ca celibatul este evident de preferat unui divort rapid si dureros, ca un copil este un dar minunat, si tocmai de aceea trebuie sa apara ca o implinire a unei relatii si nu ca un rebut al unei familii fericite.
O alta sursa de presiune o constituie deseori colegii de munca si acea parte a anturajului care tin mortis sa "faca haz de necaz" – necazul tau si hazul lor, evident. Fie prin ironii fine, fie prin apropouri grosolane, se vor gasi mereu cativa indivizi in jurul tau care sa iti faca zile amare.
Singura consolare in aceasta situatie este ca badarania nu este in niciun caz evitata printr-o vizita la starea civila. Oricat ai fi de maritata, glume proaste se vor intalni la tot pasul, rautaciosi vei gasi pe toate drumurile, si nu trebuie decat sa iti amintesti din cand in cand ca rautatile vin foarte rar involuntar, ci mai intotdeauna din invidie si frustrare. Asa ca fruntea sus si nu mai pleca urechea la ce se spune in jur!
Incercand sa te intepe, majoritatea nu face decat sa vorbeasca despre propriile probleme si frustrari.
Prietenele, de cele mai multe ori maritate si ocupate pana peste cap de copil si sot, sunt o alta sursa de presiune. Cand preocuparile lor incep sa fie din ce in ce mai legate de casa si ingrijirea nou-nascutului, iar subiectele voastre de conversatie se rezuma din ce in ce mai mult la asa ceva, simti te indepartezi de ele. Trebuie sa incerci sa nu cazi intr-una dintre cele doua extreme: fie sa le desconsideri pentru ca par complet confiscate de rolurile de mama si sotie, fie sa te lasi stapanita de dorinta preluata prin mimetism de a le urma exemplul.
Este doar un nou test al prieteniei adevarate. Daca ati trecut impreuna prin suficiente experiente pana acum, experienta ca noua, a casatoriei si maternitatii, la care devii partasa prin intermediul ei, doar va va apropia si mai tare, si te va ajuta sa iti faci o idee – cu bune si rele, nu un ideal – despre tot ce i se intampla. Este o experienta care te va imbogati si care nu are nimic de-aface cu invidia si frustrarea.
Penduland intre resemnare si disperare, e usor sa pierdem busola propriei vointe, si sa visam sa implinim realitatea altora, mai degraba decat propriile noastre dorinte. Iar un celibat prelungit are o multime de avantaje: mai mult timp pentru cariera si implinirea profesionala, mai mult ragaz pentru a fi sigura ca iti doresti o familie si un copil, posibilitatea de a intampina acest copil cu tot ce i se cuvine.
Avand timp pentru realizarea ta personala si concentrandu-te pe asta, pregatesti terenul pentru o relatie echilibrata, in care sa nu ai niciodata senzatia ca a trebuit sa te sacrifici, sa renunti la lucruri importante pentru tine.
Aminteste-ti de toate aceste atuuri, de calitatile pe care cu siguranta le ai si pe care ai tot ragazul sa le cultivi.
Zambeste! Daca zambesti spre viitor, si el iti va surade tie!
sursa..mayra.ro.
