Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea…
    

Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Si desi atîta lume a sustinut aceasta afirmatie, este a nu fi încercat niciodata iubirea, pentru a o declara banalitate. Sa-ti vina sa plîngi atunci cînd te gîndesti la oameni, sa iubesti totul, într-un sentiment de suprema responsabilitate, sa te apuce o învaluitoare melancolie cînd te gîndesti si la lacrimile ce înca nu le-ai varsat pentru oameni, iata ce înseamna a te salva prin iubire, singurul izvor al sperantelor. Oricît m-as lupta pe culmile disperarii, nu vreau si nu pot sa renunt si sa parasesc iubirea, chiar daca disperarile si tristetile ar întuneca izvorul luminos al fiintei mele, deplasat în cine stie ce colturi îndepartate ale existentei mele. Prin orice pot cadea în lumea asta, numai printr-o mare iubire nu. Iar atunci cînd iubirii tale i s-ar raspunde cu dispret sau indiferenta, cînd toti oamenii te-ar abandona si cînd singuratatea ta ar fi suprema parasire, toate razele iubirii tale ce n-au putut patrunde în altii ca sa-i lumineze sau sa le faca întunericul mai misterios se vor rasfrînge si se vor reîntoarce în tine, pentru ca în clipa ultimei parasiri stralucirile lor sa te faca numai lumina si vapaile lor numai caldura. Si atunci întunericul nu va mai fi o atractie irezistibila si nu te vei mai ameti la viziunea prapastiilor si adîncimilor. Dar ca sa ajungi la accesul luminii totale, la extazul absolutei splendori, pe culmile si limitele beatitudinii, dematerializat de raze si purificat de seninatati, trebuie sa fi scapat definitiv de dialectica luminii si a întunericului, sa fi ajuns la autonomia absoluta a întîiului termen. Dar cine poate avea o iubire atît de mare?

Emil Cioran.