duminică, 3 iunie 2012

Ochii ..



O tanara mama pregatea cina in bucatarie absorbita cu totul de mancarea pe care o facea: cartofi prajiti. Lucra din greu pentru a le pregati copiilor ceva ce le va face mare placere, caci cartofii prajiti erau mancarea lor preferata. Mezinul de patru ani avusese o zi intensa la gradinita si-i povestea mamei ceea ce vazuse si facuse. Mama ii raspundea neatenta, monosilabic, ca pentru ea. La cateva clipe dupa aceea, se simti trasa de fusta si auzi: “Mama...” Femeia dadu din cap afirmativ si bolborosi cateva cuvinte. Dar din nou se simti trasa de fusta si auzi acelasi glas: “Mama...” Ii raspunse repede inca o data si continua sa curete cartofii imperturbabil. Trecura cinci minute. Copilul se agata de fusta mamei si incepu s-o traga din toate puterile. Femeia fu constransa sa se aplece spre copil. Copilul ii lua fata intre manutele lui grasute, o aduse in dreptul fetei lui si-i spuse: “Mama, asculta-ma cu ochii!” A asculta pe cineva cu ochii inseamna sa-i spui: ”Esti important pentru mine!” Toate lucrurile importante trec prin ochi. (Bruno Ferrero)