La marginea unui râu, un ţăran rău dorea cu orice chip să scape de câinele au, deşi acesta era un animal bun şi recunoscător. Luându-l în braţe, l-a aruncat în apă, crezând că animalul se va îneca şi astfel va scăpa de el. Însă bietul câine a înotat cu greu până la mal, după care s-a aşezat cuminte la picioarele stăpânului său. Acesta, supărat că nu reuşise, l-a împins înapoi în apă, dar câinele a ieşit iar. De-a dreptul furios, ţăranul a ridicat din nou animalul în braţe, dar vrând să-l arunce cât mai departe, a alunecat pe malul noroios şi s-a prăvălit cu tot cu câine în apă. Neştiind să înoate, a început să ţipe şi să se zbată. Când să se ducă cu totul la fund, a simţit cum cineva îl apucă de gulerul hainei şi îl trage încet spre mal. Scos din apă mai mult mort decât viu, ud tot şi speriat, omul a înţeles că i-a scăpat viaţa tocmai câinele pe care încercase să îl omoare. Ruşinea i-a cuprins sufletul. I-a mulţumit lui Dumnezeu că au scăpat amândoi cu viaţă, după care şi-a mângâiat cu recunoştinţă câinele atât de credincios şi au plecat împreună spre sat. În sinea sa, omul a jurat să nu mai dorească niciodată răul vreunui suflet...
Una din legile universului e aceea de a nu face rău unei persoane nici măcar cu gândul. Când cineva gândeşte că se poate întâmpla ceva rău lui insusi sau altcuiva, el atrage toate nenorocirile asupra destinatarului şi cu cât acestea sunt reprezentate în mod real, cu atât mai mare e răul pe care îl provoacă. Nu răspundeţi răului cu rău sau ocarei cu ocară, ci dimpotrivă binecuvântaţi. Când binecuvântăm dăm şi primim în acelaşi timp. Oferind pace şi iubire, acestea se întorc la noi însutit. Nu se răspunde la ură şi la răutate cu răutate, ci cu ganduri de iubire si lumina, chiar daca ne vine greu s-o facem. De aceea mii de oameni se autodistrug în mod inconştient, deoarece se hrănesc în permanenţă cu fructele putrede ale gândirii negative.
