Potrivit legendei , un tanar ratacit in desert si insetat din cale afara a dat peste un izvor cu o apa delicioasa , limpede ca un cristal. Apa era atat de dulce incat si-a umplut cu ea plosca din piele pentru a i-o aduce batranului intelept caruia ii era invatacel. Dupa o calatorie de 4 zile , tanarul a ajuns in sfarsit in fata invatatorului sau si i-a daruit apa , laudandu-i din cale afara gustul minunat. Batranul a sorbit cu pofta din plosca, a zambit incantat si i-a multumit ucenicului sau pentru dar.Apoi, tanarul s-a indreptat fericit catre casa sa.
Ceva mai tarziu , batranul intelept i-a inmanat plosca unui alt invatacel , cerandu-i sa isi spuna parerea. Ucenicul a dat sa guste din apa , dar a scuipat-o imediat , dezgustat. Se pare ca apa devenise statuta din cauza invelisului de piele al ploscai. Nedumerit , invatacelul si-a intrebat maestrul : " Invatatorule , apa este este groaznica.De ce te-ai prefacut ca iti place ?"
Batranul i-a raspuns cu un suras pe fata : " Tu ai gustat numai apa. Eu am gustat darul. Apa a fost la randul ei doar o plosca continand un un simtamant de iubire si nimic nu poate fi mai dulce ! "
