În timpul unui experiment, un biolog marin a plasat un rechin într-un acvariu uriaș. Apoi a eliberat în acvariu mai mulți peștișori. Așa cum era de așteptat, rechinul a înotat până la peștișori, pe care i-a atacat și i-a mâncat.
Biologul a introdus apoi în acvariu un perete transparent de fibră de sticlă, formând astfel două încăperi separate în cadrul acestuia. I-a dat drumul rechinului într-una dintre încăperi și a introdus un alt set de peștișori în cealaltă parte a acvariului. Rechinul a atacat din nou, dar de această dată s-a lovit de peretele de fibra de sticlă. A încercat în zadar să pătrundă pe partea cealaltă timp de câteva minute. Între timp peștișorii înotau nevătămați. După o oră de încercări multiple, rechinul a renunțat să mai încerce.
Experimentul a fost repetat de aproximativ 10 ori în următoarele săptămâni. De fiecare dată, rechinul devenea tot mai puțin agresiv și făcea tot mai puține încercări să atace peștii. Asta până când într-un final a obosit să se mai lovească de peretele transparent și a renunțat să mai atace.
Atunci biologul marin a îndepărtat peretele de sticlă, iar rechinul n-a mai atacat deloc. Acesta a fost condiționat să creadă că există un obstacol între el și pești, așa că acum peștișorii înotau liberi fără să fie atacați.
Morala: Mulți dintre noi renunțăm atunci când întâmpinăm dificultăți sau obstacole. La fel ca rechinul, credem că dacă nu am reușit ce ne-am propus nu vom putea reuși niciodată. Continuăm să fim convinși că există acel perete între locul în care suntem și locul în care vrem să ajungem. Când de fapt peretele există doar în mintea noastră.