Hamilton Naki, un sud-african negru de 78 de ani, a murit la 29 mai 2005. Ştirea nu a apărut în niciun ziar, dar povestea sa este una dintre cele mai extraordinare ale secolului al XX- lea. A fost botezat “Chirurgul clandestin”. Naki a fost un mare chirurg.
Era prin anul 1967. El a scos din pieptul unei donatoare, INIMA care a fost transplantată în pieptul lui.
Louis Washkanky, la Cap Town, în Africa de Sud. Acesta a fost primul transplant cardiac care a cunoscut succesul.
A fost o muncă extrem de delicată. Inima prelevată a fost atent conservată.
Naki a fost probabil a doua persoană foarte importantă din echipa care a realizat primul transplant cardiac din istorie.
Dar el nu putea apărea, pentru că era negru în ţara Apartheid-ului.
Chirurgul şef al echipei, albul Christiaan Barnard s-a transformat instantaneu într-o celebritate.
Fiind negru, Hamilton Naki nu putea să apară în fotografiile echipei. Dar, din greşeală, a apărut într-o fotografie, iar conducerea spitalului a informat repede publicul că era vorba de o persoana care se ocupă de curăţenie.
Naki folosea halatul şi masca, deşi el n-a studiat niciodată medicina sau chirurgia. A abandonat şcoala la vârsta de 14 ani şi era grădinar la Şcoala de Medicină din Cap Town.
El învăţa repede şi era curios. A ajuns să cunoască rapid ceea ce făceau medicii albi la clinica de chirurgie, ajungând până la transplanturi de organe pe câini şi porci.
A început prin a face curăţenie. A învăţat chirurgia asistând la experienţele pe animale. S-a transformat în scurt timp într-un chirurg excepţional aşa încât Barnard l-a vrut în echipa sa.
Dar legile sud-africane erau altfel. Naki, negru, nu avea dreptul nici să opereze, nici să atingă sângele albilor.
Totuşi, spitalul a făcut o excepţie pentru el. L-a numit chirurg…. dar clandestin…
El era cel mai bun.
Lucra cu specialiştii albi, dar câştiga un salariu de tehnician de laborator, salariul maxim cu care spitalul putea plăti un negru.
El locuia într-o baracă fără curent electric, într-un “gheto” de la periferie.
Hamilton Naki s-a ocupat de chirurgie timp de 40 de ani şi s-a retras cu o pensie de grădinar de 275 dolari pe lună.
Dar asta conta prea puţin pentru el. Continua să studieze şi să dea ce era mai bun în el, cu toată discriminarea.
După dispariţia Apartheid-ului, el a primit o decoraţie şi o diplomă de de doctor Honoris Causa.
Nu a reclamat niciodată nedreptăţile care i s-au făcut de-a lungul vieţii.
Cu toată clandestinitatea şi discriminarea, el nu a încetat nici o clipă să ajute…
Cu toată clandestinitatea şi discriminarea, el nu a încetat nici o clipă să ajute…
Era pasiunea lui să ajute viaţa.
