"Odată la o sută de ani, Pământul se crapă și din miezul lui întunecat ies cele mai frumoase povești din cele mai vechi timpuri. Nu oricine le poate auzi și pătrunde sensul. Ele sunt într-o limbă pe care oamenii de azi nu o mai cunosc și trebuie toarse de mână pricepută în cel mai subțire și neted fir de poveste.
Uite așa a ajuns la mine povestea de iubire a celor două lebede, una albă și una neagră. Pe vremea aceea, lebedele albe trăiau separat de cele negre și se aflau în război continuu pentru luciul apei. În vremurile acelea tulburi, două lebede s-au îndrăgostit, una albă, una neagră. Se iubeau mult și nu le păsa de culoarea penelor. La început și-au ținut iubirea ascunsă dar treptat povestea lor a ajuns la urechea tuturor urechilor iar cele două lebede au fost alungate și hăituite de toate păsările. Nimeni nu putea să înțeleagă o astfel de iubire.
Obosite, dar cu inimile pline de iubire, cele două lebede au cerut ajutor unui bătrân vrăjitor. Înduioșat, vrăjitorul le-a promis că le va ajuta și va face ca iubirea lor să devină veșnică. Fericit, lebăda neagră și-a strâns în brațe iubita albă. Vrăjitorul a rostit cuvintele magice iar lebăda albă s-a ridicat pe cer luând forma lunii pe care o vezi tu, iar cea neagră a devenit noaptea ce o îmbrățișează în fiecare seară.
Mulți privesc cerul întunecat în fiecare seară dar puțini înțeleg câtă iubire se află acolo."
Trimisa de Viorica Trifa.
