luni, 26 martie 2012

Despre iertare...





Singura cale de a ne curăţa rănile emoţionale de otrava lor este iertarea. Este necesar să iertăm pe cel ce ne-a rănit, oricît de gravă ni s-ar părea greşeala în mintea noastră. Trebuie să iertăm chiar dacă nu merită să fie iertat, dacă nu de dragul lui, măcar de dragul nostru, pentru a nu mai suferi de fiecare dacă cînd ne gîndim la acea persoană sau la acele întîmplări care ne-au creat supărarea. Şi nu sîntem noi în măsură să judecăm greşelile altora.Am iertat în întregime atunci cînd, oricîte eforturi am face să ne reamintim, nu mai ştim care a fost cauza supărării, pentru că ea a dispărut. Iertarea trebuie exersată, chiar dacă la început ni se pare dificil. Cu timpul va deveni o obişnuinţă şi în cele din urmă ne vom putea ierta şi pe noi înşine pentru toate rănile şi otrava pe care le-am creat. Iertarea de sine duce la acceptarea de sine şi apoi la iubirea de sine. ........ Iertarea este măsura iubirii. Iar dacă iertarea şi iubirea sînt nedespărţite, atunci ar trebui să căutăm iertarea în inimă, nu în minte. Şi dacă devenim conştienţi că nu ştim totul, că nu putem controla totul, că mai presus de noi este o Voinţă care a creat totul şi menţine totul, atunci voinţa de a ierta devine de fapt voinţa de a te abandona în faţa Voinţei Divine. "Cei slabi nu pot ierta niciodata. Iertarea este atributul celor puternici." Mahatma Gandhi "Ura te face mai mic, in timp ce iertarea te forteaza sa cresti dincolo de limitele tale". Cherie Carter-Scott "A gresi este omenesc; a ierta este divin". Alexander Pope "Bucuria inefabila a iertarii si a fi iertat formeaza un extaz care ar putea sa trezeasca invidia zeilor". Elbert Hubbard "Iertarea este cheia spre actiune si libertate!" "Ierţi atît cît iubeşti." (La Rochefoucauld - "Reflecţii sau sentinţe şi maxime morale") "Iertînd te ridici mai presus decît cei ce te-au insultat." (Napoleon – "Cugetări") "Învingătorul care iartă este de două ori învingător." (Petroniu – "Satiricon") "Iubeşte adevărul, dar iartă greşeala." (Voltaire – "Discurs în versuri asupra omului") ... via Sunt Sanatos.ro



'' Deseori credem că iertarea este spre beneficiul persoanei care ne-a rănit. Dar nu este aşa. Iertarea lucrează pentru binele celui care iartă. Iertarea pare chiar mai dificilă atunci cînd cel care loveşte nici măcar nu îşi cere iertare, sau atunci cînd nu-şi dă seama că te-a rănit. Iertarea pare imposibilă atunci cînd distanţa fizică sau emoţională face ca reconcilierea să apară de neatins. Atunci cînd rana este atît de adîncă încît să-ţi afecteze în întregime viaţa, iertarea cere un curaj enorm." Truta Timea Violeta