Acum câţiva ani, un prieten de-al meu a primit o scrisoare neaşteptată. Fusese redirecţionată de la mai multe adrese vechi şi avea timbre ciudate pe ea. Ai colecţionat timbre când erai copil sau ştii pe cineva care colecţiona? Timbrele de pe plic erau de genul celor vechi, gravate; dacă te uitai atent puteai să vezi imaginea formată din linii şi puncte. Puteai să dai cu degetul peste ele şi simţeai cerneala în relief. Poate îţi aminteşti de timbrele acelea.
Scrisoarea era de la biroul unui avocat de ţară. O rudă îndepărtată decedase şi lăsase ceva în testament. Scrisoarea nu preciza ce anume, dar scria unde poate fi găsit… Aşa că, prietenul meu s-a pregătit pentru a merge într-o călătorie. Imaginează-ţi cum era… în tren sau în autobuz… e greu să-ţi aminteşti detaliile uneori… Călătoria fusese domoală… iar scaunul confortabil… foarte confortabil… şi gândurile prietenului meu au început să zboare departe… bâzâitul motorului… uruitul roţilor… ţac-ţac… în ritmul respiraţiei… felul în care fiecare respiraţie te face să fii mai relaxat… mai liniştit… poţi să-ţi imaginezi cum era… legănatul uşor în scaun… aerul călduţ al după-amiezii… lumina difuză prin geam… decorul alunecând în tăcere… respiraţia lentă… laşi scaunul să te poarte… este uşor să aluneci… lasă totul şi relaxează-te… bucură-te de sentimentul acela de confort şi de linişte… aşează-te mai bine în scaun… acum…
Şi poate a fost un vis sau era real… uneori e greu să ştii… au oprit lângă un râu, cred… uşile s-au deschis… a ieşit afară… s-a uitat împrejur… tot locul era părăsit… era târziu după-amiază… foarte cald… de cealaltă parte era locul menţionat în testament… arăta ca un magazin vechi de ţară… o clădire ştearsă din lemn… aproape căzută la pământ…aşezată tăcut în aerul după-amiezii, aşa de ani de zile…stând nemişcată pe partea răcoroasă a râului… de parcă aştepta…dormitând de-a lungul acelor zile… paşnică şi relaxată…
Şi înăuntru… soarele amiezii răzbătea prin ferestrele murdare… fire aurii de praf dansau în razele de soare… şi lângă pereţi… dulapuri…rafturi şi sertare… o tejghea veche… o casă de bani goală…
Dintr-un dulap scoate un sertar… e plin de sticle… lentile…ochelari… lupe…. oglinzi… cristale… şi când soarele intră în sertarul deschis, întreaga cameră se umple de lumina reflectată… curcubeie strălucesc pe pereţi… reflexii galbene pe tavan… apar umbre şi forme ciudate…
Într-un alt sertar se află un mănunchi de chei…chei delicate de alamă… chei imense din oţel… o cheie argintie pe un lanţ, sute şi sute de chei… toate amestecate… într-un colţ atârnând… o colivie din alamă… luminată… care se învârte încet… goală… privind de aproape… are o mică uşă… deschide-o… şi uite-te atent încă o dată…. uşa nu are opritor… doar balamale… tot ce făcea pasărea era să împingă… şi era liberă…
Iar lumina surprinde o formă în întuneric…nu…este un tipar de croitorie…care poate fi ajustat… cine ştie câtor oameni le-au fost luate măsurile cu el?… oameni duşi demult… băieţi şi fete care s-au mutat… care au lăsat în urmă acel tipar… iar în spatele tejghelei este o ladă din lemn… plină de haine… costume… uniforme…eşarfe din pene… pălării şi pantofi… mode şi stiluri din toate perioadele… aşteptând să vină persoana potrivită… poţi să scotoceşti prin ele… să le probezi… să devii cine vrei tu… şi uite şi o oglindă prăfuită… poţi să vezi cum îţi stă… să probezi diverse lucruri… până găseşti ceva…
Într-un colţ întunecat sunt greutăţi de oţel cu numere inscripţionate… măsuri care nu se mai folosesc… multe lucruri care nu se mai aplică… şi un ceas… limbile încă arată ora, dar nu indică bine… unele lucruri nu sunt ceea ce par a fi… e timpul să reevaluăm lucrurile…
Şi mai este o cutie… cu uşi din sticlă, dar fără sticlă… sunt fosile şi scoici… copiilor le place să ţină o scoică la ureche şi să audă marea… Mă întreb, ai făcut asta vreodată? Şi poţi să te întrebi ce ai auzi dacă ai pune acum o scoică la ureche…În întunericul magazinului vechi fosilele sunt greu de identificat… contururi vechi în piatră, dar dacă le priveşti corect…
Şi o pungă cu monede străine, din toată lumea… capete de regi şi regine demult apuşi… uşoare şi grele… ciudat cum lucrurile mici pot aminti de imperii întregi…domnitori care nu mai există…ţări care au dispărut… lucruri care păreau la un moment dat permanente… se pot schimba aproape fără să simţi…
Pe un raft sunt fotografii înrămate… şi împrăştiate… fotografii cu oameni care nu mai sunt… care au avut vieţile lor, dragostea lor, probleme… feţe zâmbind din întuneric… maşini şi case vechi… zile de naştere demult… un copac decorat, un ou pictat… garduri şi alei… pereţi şi porţi… lumânări şi torturi… mâncăruri făcute fără dragoste, mâncate în tăcere… acele fotografii vechi se estompează…
Pe pereţi… portrete înrămate… poze cu echipe, grupuri de elevi, reclame şi hărţi… maro şi de nedescifrat… Cine ştie ce vroiau să facă? Mai contează după atâţia ani? Aşa că prietenul meu a întors câteva cu faţa la perete… şi s-a simţit bine… unele lucruri pot fi întoarse uşor, acum.
Şi pitite sub fotografii… un mănunchi de scrisori… nedeschise… încă în plicuri… care nu au ajuns la destinatari… iar pe un raft aproape de podea… un teanc de jurnale vechi… o duzină… unele doar cu câteva rânduri scrise… prietenul meu a petrecut mult timp citind şi gândindu-se la ceea ce era scris în ele… şi a deshis scrisorile… a rupt pagini din jurnale şi le-a aruncat… poţi să faci asta… când e magazinul tău.
Este şi un coş plin cu cataloage vechi despre seminţe… unelte de grădinărit… mistrii, furci şi lopeţi… şi sute de pachete de seminţe… dalii şi trandafiri, violete şi viorele…tamarind şi mango… plante căţărătoare şi curgătoare…
Prietenul meu a găsit un sac vechi… plin cu lucruri… care ar putea fi utile… tu ce ai lua? … şi ce ai lăsa în urmă…
Prietenul meu s-a trezit mai târziu pe acelaşi scaun… nesigur de ce se întâmplase… dar ştiind că ceva totuşi se întâmplase…
Prietenul meu încă păstrează timbrele… şi încă le mai priveşte din când în când…
Vezi tu, ceea ce face o colecţie să fie valoroasă nu este mărimea ei, ci ceea ce decizi să nu colecţionezi.
