luni, 25 august 2014

Zâna cu rochie albastră

În clasa a patra a , Ana, încă primea scrisori de la Zână. Avea ea o zână, care o vizita doar când dormea și îi lăsa cate un dar și o scrisorică pe care mă punea să i-o citesc până a mers la școală și a învățat să citească singură. De câte ori găsea, dimineața, câte ceva de la Zână, ochii îi străluceau și plină de emoție alerga la mine să-mi dea vestea cea bună :
- Mami, iar a venit Zâna la mine, iar mi-a scris . Și-mi întindea foaia de hârtie împăturită în patru.
Mereu m-a împresionat că nu acele mici daruri o bucurau atât de mult, cât scrisorile .
Seara, stăteam de vorbă și uneori mă întreba , ce rochie are Zâna iar eu îi răspundeam că vine mereu cu o rochie albastră.
_ Și ce culoare au ochii și părul ei, mami ? întreba ea curioasă.
_ Ochii sunt căprui ca ai tăi și părul este tot ca al tău, castaniu, îi răspundeam de fiecare dată, pentru că din timp în timp, incerca să afle dacă Zâna ei s-a mai schimbat.
Când a mers la școală și a început să fie departe de ochii mei pe timpul zilei, zâna era cea care îi scria că ea știe că nu a mâncat tot la cantina școlii, că mai știe că s-a jucat în pauză prea mult și a întârziat la oră, că…multe, pe care numai o zână le-ar fi putut ști. Și o învăța în felul ei că deja e mare și trebuie să fie responsabillă : Uite, vezi ? Mami are atâta încredere în tine. Nu te-a întrebat azi dacă ai terminat de copiat de pe tablă. Ea crede că tu nici nu ai fi putut să nu termini. Și eu am rămas mirată și putin tristă cu acest fapt, îi scria Zâna.
În clasa a treia, era un băiat care o plăcea și Zâna știa, deși Ana, care deja începuse să-i răspundă la scrisori, îi spunea că ea nu crede că ar fi așa iar că acelui băiat îi place numai părul ei, fiind cel mai lung păr din școală.
Avea o cutie de lemn, de culoare roz, primită cadou de la Moș Crăciun, cu fluturași albaștri și acolo a strâns toate aceste bucurii pe care le-a avut din relația ei cu Zâna, până în clasa a cincea, când a aflat că de fapt, era mama ei.
În ziua în care mi-a cerut să îi spun totul despre Zână , a trebuit să îi spun, să-i vorbesc unui copil care deja crescuse și înțelegea multe.
După ce am terminat de dezvăluit identitatea ei, Ana a exclamat :
-Încă de când eram mică pe când tu îmi răspundeai la întrebările mele despre cum arată și cum este ea, eu am simțit că e ceva care seamăna cu tine. De la un timp, chiar mă gândeam că tu esti .Și mereu mi-o imaginam într-una din rochiile tale albastre.
Astăzi, Zâna încă există. Avem cutia noastră și amintirile noastre, avem atâtea scrisori și atâtea zâmbete complice…Iar Ana știe că o mamă poate fi pentru copilul ei chiar și o zână din povești.


de Dori Lederer( Zâna cu rochie albastră)


vineri, 22 august 2014

DESPRE MESERIA DE PARINTE

Copiii tăi nu sunt copiii tăi. 
Ei sunt fiii şi fiicele Vieţii care tânjeşte după ea însăşi.
Ei vin prin tine, dar nu de la tine, Şi deşi ei sunt cu tine, totuşi ei nu-ţi aparţin .
Poţi să le dai dragostea ta, dar nu şi gândurile tale, 
Pentru că ei au propriile lor gânduri. 
Poţi să le adăposteşti trupurile, dar nu şi sufletele, 
Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului, Pe care tu n -o poţi vizita, nici măcar în visele tal e. 
Te poţi lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-i faci ca tine. Pentru că viaţa nu zăboveşte în ziua de ieri. 
Tu eşti ca arcul din care copiii tăi pleacă ca nişte săgeţi vii. Arcaşul vede ţinta de pe calea către infinit, 
Şi - ţi dă şi ţie puterea să vezi cât de departe poţi ajunge. 
Se încordează cu tine, cu puterea Lui, aşa încât săgeţile să zboare iute şi departe; 
Lasă ca încordarea ta în mâinile arcaşului să fie spre bucurie, Căci aşa cum îşi iubeşte săgeata care zboară, tot astfel El iubeşte arcul care este stabil.

 Kahlil Gibran

O MOŞTENIRE DE DRAGOSTE

 Al era un tânăr olar şi un artist foarte talentat. Avea o soţie şi doi băieţi minunaţi iar  într -o seară , pe băiatul lui cel mai mare îl duru stomacul foarte tare. Crezând că este doar o indiges- tie banală, nici el nici soţia lui nu luară această durere în serios. Dar băiatul suferea de apendicită acută şi muri brusc în aceeaşi noapte. Ştiind că moartea ar fi putut fi prevenită dacă ar fi luat totul în serios, sufletul lui Al se îmbolnăvi sub povara enormă a vinovăţiei. Pentru că un necaz nu vine niciodată singur, la scurtă vreme soţia lui îl părăsi, lăsându-l singur cu băieţelul lui de şase ani. Suferinţa şi durerea provocate de aceste două evenimente au fost mai mult decât putea să îndure Al, aşa că foarte curând începu să - şi înece amarul în alcool. Cu timpul el deveni un alcoolic notoriu. Din cauza băuturii, Al începu să piardă tot ceea ce avea - casă, pământ, obiecte de artă, totul. Până la urmă, Al muri singur într-o cameră de motel din San Francisco. Când am auzit de moartea lui Al, am reacţionat cu acelaşi dispreţ pe care-l arată lumea celor care nu fac nimic concret toată viaţa lor. „Ce eşec total!“ mă gândeam. „Ce pierdere de vreme a fost viaţa lui!“ .Pe măsură ce timpul  a trecut, am început să - mi reevaluez judecăţile mele aspre. Vedeţi voi, îl cunoşteam pe fiul lui Al, care crescuse între timp, Ernie Este unul dintre cei mai drăguţi, amabili şi adorabili b ărbaţi pe care i-am întâlnit vreodată. îl priveam pe Ernie împreună cu copiii lui şi vedeam cum dragostea circula între ei ca un flux continuu. Ştiam că grija şi bunătatea aceasta trebuiau să vină de undeva. Nu-l auzisem pe Ernie vorbind prea mult despre tatăl lui. Este atât de greu să iei apărarea unui alcoolic. Intr - o zi mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat: „Ştii, mă nedumereşte ceva. în principiu tatăl tău a fost singurul care te-a crescut. Ce, Doamne iartă-mă, a făcut, de ai devenit o persoană aşa de specială ?“ Ernie a tăcut şi a cugetat câteva momente, apoi mi-a spus: „De când mă ştiu eu, din primele zile din copilărie, şi până când am plecat de acasă, la 18 ani, Al intra la mine în cameră în fiecare seară, mă săruta şi îmi spunea „Te iubesc, fiule‟“. Ochii mi s-au umplut de lacrimi şi mi-am dat seama ce prost am fost când îl numeam pe Al un ratat. Nu lăsase nici o avere în urma lui, dar fusese un tată bun şi iubitor, şi lăsase în urma lui unul dintre cei mai buni oameni care mi-a fost dat să-i cunosc. 

Bobbie Gee : "Cum să câştigi Jocul Imaginii"

duminică, 17 august 2014

Poveste de viata

 
 La o masă de Revelion, și l-am întâlnit într-o companie mare, am observat o pereche care mi-a captivat atenția. Un bărbat  foarte frumos și o doamnă obișnuită, iar el era îndrăgostit, și erau fericiți! La aceiași masă erau femei singure, care au decis ”cică soția nu e un perete – poți și s-o urnești din loc”. Dintr-o parte, să te uiți, această rivalitate era foarte vizibilă, însă pe mine m-a surprins soția omului: nu tam-tam, – nici o emoție! Ulterior, gazda mi-a relatat povestea lor. El cândva a fost condamnat pentru „marketeering la negru”, a fost închis, și eliberat în ajunul noului an. Nu avea unde să meargă: cu fosta soția divorțase, a schimbat apartamentul, și dusă a fost, departe de el. Era un ger mare, el umbla pe străzi, privea la oameni prin ferestre, care ședeau la masă, si tânjea dupa căldura lor sufletească… Din scările blocurilor unde încerca să se încălzească, era alungat de locatari. Se așeza în curtea de joacă pentru copii, pe bănci stabilite nu demult de primăria Chișinău.
Lora venea de la servici, se grăbea acasă… S-a apropiat de el, bănuind, că omului i s-a făcut rău. În aparență, după exteriorul lui, a înțeles totul, în special, a memorizat ochii lui; lacrimile au înțepenit pe genele de gheață. Era el nins împodobit, vânăt, cu mâinile înghețate, fără mânuși, iar tricoul se transformase într-o conductă. Acea iarnă din decembrie era foarte geroasă pentru o țară ca Moldova. L-a luat ea la sine acasă, l-a spălat, l-a hrănit… Apoi, s-au căsătorit. El s-a dovedit a fi o persoană remarcabilă, inteligentă… Iar la masa de Revelion, ridicând un pahar cu șampanie în cinstea ei, a spus, că această sărbătoare pentru el este una specială, pentru că atunci când el îngheța ca un câine lovit și alungat, nimănui netrebuit, pe el l-a salvat, l-a încălzit, l-a adăpostit această femeie, care va fi întotdeauna pentru el cel mai valoros cadou al destinului!
Cineva judecă sau se încruntă. Cineva se bucură. Iar unii stau în golfuri: e realitate sau basm. Până când voi nu veți crede în poveste, în realizarea unui basm, – viața poate fi o „baie” cruntă a Realității! Învățați cel puțin să zâmbiți, fie chiar și unui basm inventat, dar… e din viață, din realitate! Învățați să Credeți!

de Zvetlana Vizitiu

sâmbătă, 16 august 2014

Cele 12 legi ale Karmei

Cele 12 legi ale Karmei ne ajuta sa intelegem cum trebuie sa actionam, ce trebuie sa acceptam, pentru a trai in fapt, mai fericiti.

1. Cea mai importanta lege karmica: „Culegi ceea ce semeni”. Aceasta lege mai este cunoscuta si ca „Legea cauzei si a efectului”. Ceea ce dam Universului, primim inapoi. Daca ceea ce ne dorim este Fericire, Iubire, Pace, Prietenie… Atunci ar trebui sa fim fericiti, iubitori, si adevarati prieteni.

2. Legea creatiei - Viata nu se intampla pur si simplu, suntem coparticipanti – Suntem unul cu Universul, inauntru si in afara. Tot ceea ce ne inconjoara ne da indicii cu privire la interiorul nostru – Fii tu insuti si inconjoara-te de acele lucruri pe care le vei prezente in viata ta!

3. Legea umilintei – Daca vedem intr-o persoana o trasatura pe care o gasim negativa, atunci nu suntem noi insine concentrati la un nivel mai inalt al existentei.

4. Legea evolutiei – „Oriunde ajungi, acolo trebuie sa fii” – Pentru noi, a creste, a evolua in Spirit inseamna schimbarea. Nu trebuie sa ii schimbam pe cei din jurul nostru, sau locurile, ci pe noi insine. Cel mai mare dar care ne este dat este chiar lumea noastra interioara si singurul factor pe care il putem cu adevarat controla. Daca ne schimbam pe noi insine in adancul sufletului, viata va urma cursul pe care noi il imprimam si se schimba de asemenea.

5. Legea responsabilitatii – Ori de cate ori se intampla ceva negativ in viata mea, inseamna ca e ceva rau si in mine – Noi oglindim ceea ce ne inconjoara si ceea ce ne inconjoara ne oglindeste pe noi. Acesta este Adevarul Universal – trebuie sa ne asumama responsabilitatea pentru ceea ce se intampla in viata noastra.

6. Legea conexiunii – Chiar daca ceva ce facem pare irelevant si pare fara sens, de fapt chiar are un sens fiindca in Univers, totul este conectat. Fiecare pas duce catre un alt pas si asa mai departe. Nici primul si nici urmatorul pas nu sunt de importanta mai scazuta, pentru ca de fiecare am avut nevoie ca sa indeplinim un scop. Trecut-prezent-viitor, toate sunt conectate.

7. Legea concentrarii – Nu te poti gandi la doua lucruri in acelasi timp. Atunci cand ne focusam asupra valorilor noastre spirituale, este imposibil sa avem ganduri de joasa factura cum ar fi mania, suferinta sau invidia.

8. Legea generozitatii si a ospitalitatii – Daca tu crezi ca ceva este adevarat, atunci la un moment dat in viata ta vei fi chemat sa demonstrezi acel adevar particular. Este un moment cand trebuie sa punem in practica ceea ce am invatat.

9. Legea lui aici si acum – Daca ne intoarcem mereu in trecut nu reusim sa fim in totalitate in prezent- AICI si ACUM. Ganduri vechi, patternuri vechi de a gandi si de a actiona, visuri vechi… Ne impiedica sa avem visuri noi si sa descoperim lumi si oameni noi.

10. Legea schimbarii – Istoria se repeta pana cand ne invatam lectia si pana cand ne dam seama ce trebuie sa schimbam in drumul nostru.

11. Legea rabdarii si a recompensei – Adevarata bucurie vine dupa ce facem ceea ce trebuie sa facem si avem rabdare, constienti ca ceea ce se ne dorim se va materializa la momentul oportun.

12. Legea semnificarii si inspiratiei - Primesti ceea ce oferi. Adevarata valoare a ceea ce traiesti este rezultatul energiei pe care tu o investesti in acel ceva si ce semnificatie dai chiar tu acelei trairi. Orice contributie personala la viata ta este de asemenea o contributie personala la intreg.
 
 
Ceea ce aduci in viata ta din iubire, inspira de asemenea Intreg Universul, scrie garbo.ro.

sâmbătă, 9 august 2014

Ce nu inteleg femeile despre barbati?!



“Să presupunem că un tip pe nume Radu este atras de o femeie pe nume Elena. O invită la un film; ea acceptă; se simt bine. Câteva seri mai târziu, o invită la cină şi iar se simt bine împreună. Continuă să se întâlnească în mod regulat şi după o vreme nici unul din ei nu se mai vede cu altcineva.

Apoi, într-o seară când se duc spre casă, un gând îi trece Elenei prin minte, şi fără să se gândească prea bine, spune cu voce tare, “Îţi dai seama că azi se fac şase luni de când ne vedem?” Linişte în maşină. Pentru Elena, este o tăcere acută. Se gândeşte: Doamne, mă gândesc dacă l-a deranjat că am spus asta. Poate se simte restrâns de relaţia noastră; poate crede că încerc să-l împing în vreo obligaţie pe care nu o doreşte, sau de care nu este sigur.
Iar Radu gândeşte: Doamne, 6 luni.

Gândurile Elenei zboară: Dar, hei, nici eu nu sunt sigură că vreau acest fel de relaţie. Câteodată aş vrea să am mai mult spaţiu, să am timp să mă gândesc dacă chiar vreau să continuăm relaţia în acest sens, îndreptându-ne sigur spre… Adică, spre ce ne îndreptăm? Doar ne vom întâlni şi vom păstra acest nivel de intimitate? Ne îndreptăm către căsnicie? Către copii? Către o viaţă împreună? Sunt eu pregătită pentru un astfel de angajament? Chiar cunosc această persoană?
Radu gândeşte: Asta înseamnă că a fost… să vedem… în februarie am început să ne vedem şi a fost chiar după ce mi-am luat maşina, ceea ce înseamnă… off…trebuia să schimb uleiul de mult.

Elena ..în valuri: S-a supărat. Văd asta pe faţa lui. Poate că interpretez greşit. Poate vrea mai mult din relaţia noastră, mai multă intimitate, mai mult angajament; poate a simţit, înainte să fi simţit eu, că simţeam o oarecare rezervă. Da, sunt sigură că asta este. De aceea nu vrea să spună ce simte. Îi e teamă să nu fie respins.

Radu: Şi o să îi pun să se uite la transmisie iar. Nu îmi pasă ce spun cretinii ăia, nu merge bine. Şi ar face bine să nu mai dea vina pe vremea rece de data asta, sunt peste 30 grade afară, iar maşina asta merge parcă ar fi maşină de gunoi şi le-am dat hoţilor o groază de bani!
Elena gândeşte: Este supărat. Şi nu îl condamn. Şi eu aş fi supărată. Doamne, mă simt atât de vinovată că îl fac să treacă prin asta, dar nu pot să nu simt ceea ce simt. Pur şi simplu nu sunt sigură.

Radu: Probabil vor spune că garanţia este doar de 90 zile. Exact asta vor spune,
jigodiile.

Elena gândeste: Poate sunt prea naivă, aşteptând un cavaler călare pe calul lui alb, când de fapt stau lângă o persoană normală, o persoană cu care îmi place să fiu, o persoană de care chiar îmi pasă, o persoană căreia pare să îi pese de mine. O persoană care suferă din cauza egocentrismului meu, fanteziilor mele romantice de şcolăriţă.

Radu gândeşte: Garanţie? Vor garanţie? O să le dau naibii o garanţie. O să iau garanţia lor şi o să le-o bag...
"Radu," zice Elena cu voce tare.
"Ce?" zice Radu, tresărind.
"Te rog, nu te tortura aşa," zice ea, cu ochii care începeau să se umple de lacrimi. "Poate n-ar fi trebuit... O Doamne, mă simt asa de..."
(Se opreşte plângând în hohote.)
"Ce?" zice Radu.
"Sunt o proastă," suspină Elena. "Vreau să spun, ştiu că nu există cavaleri. Chiar ştiu asta. Este o prostie. Nu există nici un cavaler şi nici un cal."
"Nici un cal?" zice Radu.
"Crezi că sunt o proastă, nu?" zice Elena.
"Nu!" zice Radu, bucuros că ştie în sfârşit răspunsul corect.
"Doar că... Doar că eu... Eu am nevoie de timp," zice Elena.
(O pauză de 15 secunde, timp în care Radu, gândind cât de repede poate, incearcă să găsească un răspuns sigur. În sfârşit găseşte unul care crede că s-ar putea să meargă.)
"Da," zise el.
(Elena, profund mişcată, îi atinge mâna.)
"Oh, Radu, chiar simţi aşa?" zise ea.
"Cum aşa?" zice Radu.
"Aşa despre mine," zise Elena.
"Oh," zice Radu. "Da."
(Elena se întoarce spre el şi se uită fix în ochii lui, făcându-l să devină foarte nervos pentru ce ar putea spune ea mai departe, mai ales dacă implică un cal. În final ea vorbeşte.)

"Iţi mulţumesc, Radu," zice ea.
"Iţi mulţumesc," zice Radu.

Apoi o duce acasă. Ea se întinde pe pat, un suflet în conflict, torturat şi plânge până în zori, în timp ce Radu deschide o pungă de alune, deschide televizorul, şi imediat este puternic absorbit de o reluare a unui meci de tenis între doi cehi despre care nu a auzit niciodată. O mică voce din adâncul minţii îi spune că s-a întâmplat ceva important acolo în maşină, dar este destul de sigur că nu va putea înţelege niciodată ce, aşa că se gândeşte că este mai bine să nu-i dea importanţă.

A doua zi Elena îşi va suna cea mai bună prietenă sau poate doua din ele, şi vor vorbi despre această situaţie timp de şase ore în continuu. În detaliu, vor analiza tot ce ea a zis şi tot ce el a zis, trecând peste asta iar şi iar, analizând fiecare cuvânt, expresie şi gest pentru subînţelesuri, luând în considerare orice ramificaţie posibilă. Vor continua să deschidă acest subiect, din când în când, timp de săptămâni, poate luni, neajungând niciodată la o concluze definitivă, dar nici neplictisindu-se niciodată de subiect.

În acest timp, Radu, în timp ce joacă tenis cu un prieten comun de-al lui şi al Elenei, va face o pauză chiar înainte de a servi şi va spune:
Nelule, Elena a avut vreodată un cal?" (Mark Victor Hansen şi Jack Canfield)
Putem vedea în această povestioară amuzantă cum uneori ceea ce se întâmplă în realitate este diferit faţă de ceea ce se întâmplă în mintea noastră sau invers. Uneori mintea ne “minte”, ne ia ca şi prizonieri şi ne repetă aceleaşi poveşti, iar noi începem să credem că trăim în aceste poveşti. Dacă 10 persoane ar trece prin situaţia din povestea de mai sus, ele ar interpreta diferit ceea ce se întâmplă, prin urmare ar avea reacţii emoţionale diferite.

Chiar şi atunci când vorbim despre relaţiile amoroase există tehnici pentru moderarea comportamentului emoţional. Înainte să ajungem la concluzii în legătură cu comportamentul partenerului nostru, putem să ne întrebăm dacă într-adevăr ceea ce gândim este şi real, astel putem fi atenţi şi putem încerca să reevaluăm ceea ce s-a întâmplat (Cât de mult cred eu că ceea ce gândesc este adevărat?, Oare nu există şi alte cauze care ar putea explica comportamentul ei/lui?), dacă reuşim, emoţiile nu vor mai fi aşa intense sau ele chiar vor fi înlocuite cu emoţii mai adecvate. În plus, putem întreba persoana de lângă noi să vedem ce se întâmplă, putem comunica cu acesta/aceasta fără a încerca să-i ghicim gândurile, ce se poate întâmpla cel mai rău? Dacă ceea ce am gândit noi iniţial este adevărat şi comunicăm, vom avea confirmarea acestui lucru.

Când trăim emoţii intense creierul nostru ne împinge să rezistăm şi ne împiedică să avem acces la informaţii (informaţii stocate în noi înşine sau disponibile din mediul înconjurător) care pot infirma emoţia.

Putem să nu ne pierdem controlul şi să nu avem regrete ulterioare prin cunoaşterea emotivităţii, astfel vă invit să fiţi mai atenţi atunci când treceţi prin dificultate cu partenerul de viaţă şi înainte să ajungeţi la nişte concluzii, verificaţi atât cât se poate dacă ceea ce vă transmite mintea este la fel cu ce se întâmplă în realitate.


Sursa:Supa de pui ptr suflet de femeie
 

luni, 4 august 2014

Deochiul


Sa va spun cateva lucruri despre deochitura, unul dintre lucrurile rele cele mai des intalnite. 
Ce este deochiul? Este o uitatura ori o vorba care vatama, om, copil, ori animal, si este cel mai des fara voia celui ce deoache. 
Deocheatul se poate face fara rautate, din placerea de a te mira sau de a lauda peste masura, fara nici un gind de a aduce vreun neajuns.
Unele persoane au aceasta insusire de cind s-au nascut iar altele au capatat-o de-a lungul vietii, din cauza anumitor imprejurari. Acestea se pot deochea si ele singure atunci cind se arata peste masura de fericite de ele insele. Cel ce are aceasta patima de a deochea simte atunci cind deoache pe cineva, caci il dor ochii, il ustura ori simte ca o arsura in ochi ori in fata. Cei ce se stiu ca deoache, trebuie sa scuipe de trei ori asupra persoanei de care se mira ori sa lase un semn, o scama de la haina, ceva, ca sa platessca aceasta magie fara voie.

Cine poate fi deocheat?
Asa cum am spus, cel mai adesea copiii, fetele frumoase, bolnavii, femeile care alapteaza (de aceea nu se lasa sa intre in casa om strain, dupa ce femeia a nascut) precum si mirele si mireasa in ziua nuntii si imediat dupa aceea. Deochiul poate atinge si animalele din casa si chiar si plantele. Cum se mainifesta deochiul? El are semne sigure si, daca nu le cunosti ori de multe ori nu le iei in seama, boala de deocheat poate fi lunga si uneori chiar foarte grava. Primul semn este iscarea din senin de mari dureri de cap si cascatul incontinuu, desi persoanei respective nu-i este pic de somn. Copiii se aprind la fata, le tiuie urechile si au calduri mari, iar adultii sunt apucati de varsaturi sau le curge sange din nas. Animalele tremura din cap pina la picioare, n-au chef si nici vlaga, tanjesc si zac fara motiv.

Cum sa va feriti de deochi

Asa cum am spus, pentru a feri pe cineva de deochi, calea cea mai simpla este sa-l scuipi de trei ori zicind" Ptiu, ptiu, ptiu, sa nu-i fie de deochi".

 Copii nu trebuie lasati sa se uite in oglinda pana la varsta de un an, caci se pot deochea singuri.
Tot asa, ca sa fie feriti de deochi, copilul nou nascut trebuie cantarit inainte de ai face prima baie. Atentie, insa, nu trebuie sa spuneti nimanui cat este greutatea indicata de cantar si nici sa lasati pe cineva sa priveasca la cantar. 
 Usturoiul este cel mai bun aparator de deochi, prins de o panglicuta ori o ata rosie si atarnat la gat, ori la caciulita copilului.
Tot la cei mici sau la animale se mai poate lega la incheietura o panglica rosie, simpla, caci uitatura rea se aduna asupra acestei culori atragatoare si copilul sau animalul este ferit de vatamare.
Se mai poate face pe fruntea copilului un semn cu cenusa de vatra, cu praful de pe talpa amestecat cu putin scuipat, ori cu funinginea de la horn. Dar acest semn, e facut in miflocul fruntii, fie la incheietura sprincenelor, il poate face doar mama copilului.
Aurul este iarasi un bun aparator contra deochiului, orice obiect de aur purtat la gat, la ureche ori la mana putind atrage energia rea din privirea vatamatoare.
Un talisman de mare efect impotriva deochiului, chiar daca este mai greu de realizat, este cel facut din 2, 4, sau 6 coarne de radasca uscate si prinse fie direct la gat, pe un snurulet, fie puse intr-un saculet de pinza.

Descantece de deochi
Luăm cărbuni înfocați și țâpând câte unul într-un vas, zicem:

Pasăre neagră,

Pasăre galbenă,
Sai în ceri,
Sai în pământ,
Sai în piatră seacă,
Piatra-n patru crapă.
Da nu crapă piatra,
Ci crapă (cutare).
De-i deochiat
De cocon, de cocoană,
De fecior, de fată,
Ori de vâj, ori de babă,
Ori de țigan, ori de țigancă,
Ori de jidan, ori de jidancă,
Crepe-i-se tâțele,
Versă-i-se laptele,
Sară-i ochii ca și stropii.
Să rămâie curat
Și luminat
Ca argintul cel curat,
Ca vinul strecurat.

Sursa net(necunoscuta)

Povestea camilei care plange


In intinsul desert asiatic, Gobi, traia o familie de pastori nomazi.

Duceau o viata simpla... trei generatii intr-o iurta - bunicii, parintii, o fetita si doi baietei.

Aveau cateva oi si capre, iar camilele erau cea mai mare avere a lor.

Bunicul stia tot felul de povesti frumoase pe care le spunea nepotilor. Una dintre ele era legenda camilei si a cerbului.

Se spune ca Dumnezeu i-a daruit camilei o pereche frumoasa de coarne, drept rasplata pentru bunatatea inimii ei. 

Intr-o zi, cerbul trecu pe langa ea si o ruga sa-i imprumute coarnele pentru o petrecere la care avea sa mearga. Camila, increzatoare, i le dadu cu imprumut.

Cerbul pleca, insa nu i le mai aduse niciodata inapoi. De atunci, camila priveste mereu in departare, asteptand reintoarcerea cerbului...

Timpul se scurge altfel in desert, iar acei simpli pastori erau oameni linistiti si acordati la ritmul firesc al naturii. 

Tunsul camilelor... imbaierea in lighean... mulsul oilor... gatitul la ceaun... cantecul de leagan... jocul copiilor... furtuna de nisip...

Intr-o primavara, o tanara camila ce avea sa fie mama pentru prima oara, se chinuia sa nasca, dar puiul ei intarzia sa apara.

Cu toate stradaniile ei, puiul iesise doar pe jumatate afara si se intepenise in acea pozitie chinuitoare pentru mama sa. 

Nemaisuportand durerea, camila se ridicase in picioare si mergea cu puiul atarnand afara din ea.

Pastorii au vrut sa ii scurteze chinul si au tras de pui sa iasa, sperand ca astfel o vor ajuta. 

Dupa doua zile parca nesfarsite, un pui alb de camila se decise sa iasa la lumina. 

Insa, camila mama, traumatizata, nu vru sa il accepte langa ea.

Il tinu la distanta si nu vru sa-l alapteze. Iar puiul alb scancea, tanjind dupa ea.

Pastorii se temeau ca puiul avea sa moara de foame si incercara in fel si chip sa il apropie de mama sa: ii vorbira camilei, o mangaiara, ii cantara sunetul aaa..... insa ea nu se lasa induplecata.

Ca sa tina puiul in viata, mulsera laptele camilei si i-l dadura intr-un corn, 
insa el tot suferea, lipsindu-i afectiunea mamei. 

Vazand ca singuri nu se pot descurca, adusera niste lama sa faca un ritual cu ofrande, insa acestia nu reusira sa aduca vreo schimbare.

Se sfatuira apoi sa cheme un violonist, care avea sa-i cante camilei o cerem
onie hoos, traditionala.

Trimisera copiii sa-l aduca, iar acestia plecara calare pe camile si calatorira multe mile prin desert pana la cea mai apropiata asezare umana.

Aici, il gasira pe muzicant intr-o scoala si vorbira cu el sa vina sa-i cante camilei la vioara. 

Muzicantul se invoi si aduse cu el un Morin khuur - un fel de vioara cu cap sculptat in forma de cal.

Cand muzicantul sosi, atarna vioara de cocoasa camilei si o lasa un timp asa, parca pentru a se acorda la ea.

Apoi lua vioara, se aseza alaturi de pastori si incepu sa cante. 

Tanara femeie asista si ea, mangaind usor camila si cantandu-i cu o voce nespus de frumoasa o melodie izvorata parca din inima ei. 

Ca prin minune, muzica ajunse la inima camilei...

Camila incepu sa planga, caci undeva, in sufletul ei, intelesese tainele durerii si ale iubirii. 

Din clipa aceea, camila ii permise puiului sa-i suga laptele. 

Muzica o vindecase.


Supa de pui ptr suflet