duminică, 17 iunie 2012

Poveste..





Demult, undeva pe Pamant, s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti.
Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara, Nebunia, nebunatica ca intotdeauna, a propus:
- Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!
Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea, neputand sa retina, a intrebat:
-V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?
Nebunia a explicat ca isi va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit va lua locul si astfel jocul va continua...
Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata...
Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:
- De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?
Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu ii apartinuse), iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.
Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere. Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine. Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant? Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare. Egoismul, dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el. Minciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata Minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan.
Neatentia...pur si simplu a uitat unde s-a ascuns...dar aceasta nu este atat de important!
Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata...pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori. "Un milon!" a numarat Nebunia si a inceput sa caute.
Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi. Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea TriumfulEgoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi. Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecate, Minciuna - in spatele curcubeului (oarasi o minciuna...era totusi la fundul oceanului...), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.
Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor, si, cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti...Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase, cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii DragosteiNebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa ii fie ajutor si indrumator. 

Incepand cu acea zi, DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU...

Povesti cu talc.. 

Capcana de soareci..



Privind prin gaura din perete, un soricel vazu pe fermier si pe sotia sa desfacand un pachet. 

"Oare ce se afla acolo?" se intreba soricelul. A fost ingrozit sa vada ca in pachet era o capcana pentru soareci. 

Intorcandu-se la ferma, soricelul dadu de veste tuturor despre ceea ce vazuse. 

"Este o capcana pentru soricei in casa! Este o capcana pentru soricei in casa!" 

Gaina a cloncanit, si-a ridicat capul si a spus: 

"Domnule soarece, iti pot spune doar atat. Inteleg ca este o problema grava pentru dumneata, dar nu are nici o consecinta asupra mea. Nu pot fi deranjata de aceasta informatie". 

Apoi soricelul se duse la porc si ii spuse: "Este o capcana pentru soricei in casa!" 

Porcul a fost impresionat, dar a raspuns: "Regret domnule soarece, nu pot face nimic, poate doar sa ma rog pentru tine. Poti  sa fii sigur ca esti in rugaciunile mele viitoare" 

Soricelul s-a dus apoi la vaca si i-a si ei: "Este o capcana pentru soricei in casa!" 

Vaca i-a raspuns: "Wow, domnule soricel, imi pare rau pentru tine, dar in ceea ce ma priveste pe mine aceasta  capcana nu ma  poate rani in nici un fel"

In cele din urma, soricelul s-a intors in casa foarte deznadajduit si s-a decis sa infrunte de unul singur capcana.

In acea  noapte s-a auzit un sunet care vestea ca ceva fusese prins in capcana.

 Sotia fermierului se grabi sa vada despre ce este vorba, dar din cauza  intunericului nu a vazut ca in capcana era coada unui sarpe mare si veninos. Asa ca acesta o muscase. 

Fermierul se grabi cu sotia sa la spital, apoi o aduse acasa cu febra mare. 

Toata lumea stie ca un bun remediu impotriva febrei este supa de pui, asa ca fermierul se duse si  sacrifica gaina. Cu toate acestea, starea sotiei sale se inrautatea. 

Prietenii si vecinii venisera sa stea cu ea, iar ca sa ii poata hrani fermierul taie si porcul. 

Sotia fermierului nu se insanatosi si in cele din urma a murit. La inmormantare au venit atat de multe persoane incat  fermierul a sacrificat si vaca pentru a-i hrani pe toti.

Soricelul privea acum prin gaura din perete cu multa tristete... 



Morala: Toti suntem intr-o calatorie numita viata. Atunci cand auzi ca cineva are o problema si crezi ca nu te priveste, adu-ti aminte ca daca unul dintre noi este amenintat, noi toti suntem in pericol.

Povestiri cu talc





HARTIA AURIE DE IMPACHETAT



Povestea spune ca a fost odata un om, care si-a pedepsit fetita in virsta de 5 ani, pentru ca a risipit o hirtie aurie de impachetat, foarte scumpa. Omul statea rau cu banii si a devenit si mai suparat cind a vazut ca fetita a folosit hirtia respectiva ca sa decoreze o cutie si sa o puna sub bradul de Craciun.

Cu toate acestea, fetita a adus tatalui ei cadoul in dimineata urmatoare spunindu-i: "Acesta este pentru tine, taticule".

Tatal a fost rusinat de reactia lui furioasa de cu o zi in urma, dar supararea lui se arata din nou cind vazu ca, de fapt, cutia era goala.

El i-a spus pe un ton raspicat: "Nu stiai, domnisoara, ca atunci cind dai un cadou cuiva, trebuie sa pui ceva in el?"

Fetita s-a uitat in sus spre tatal sau, cu lacrimi in ochi, si a zis:

"Taticule, cutia nu este goala. Am suflat in ea atitea saruturi pina cind s-a umplut."

Tatal a ramas perplex. In genunchi, si-a imbratisat fetita rugand-o sa-l ierte pentru supararea lui fara rost.

La scurt timp dupa aceasta, micuta a murit intr-un accident si se spune ca tatal ei a tinut acea cutie aurie langa patul sau tot restul vietii.

Si, de cite ori se simtea descurajat, sau avea de infruntat situatii dificile, deschidea cutia si lua un sarut imaginar care-i dadea putere.

Fiecare dintre noi primim o cutie aurie cu dragoste neconditionata si saruturi de la copiii nostri, de la familie, de la prieteni. Nu putem avea altceva mai pretios decit asta.

 Poveste cu talc..

Cutia cu piersici





Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. 

Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie.

Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte.

O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale.

Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane.

De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine.

In cutia ta cate piersici sunt… si ce ai de gand sa faci cu ele??

Sura: www.Damaideparte.ro

Secretul supei facuta din pietre...






Cu mulţi ani în urmă, 3 soldaţi înfometaţi şi obosiţi de atâtea lupte, au ajuns într-un mic sătuc. Ţăranii de aici abia supravieţuiau de la o zi la alta ca urmare a unei recolte sărace şi a multor ani de război. S-au adunat repede în piaţa satului să-i întâmpine pe soldaţi însă au făcut-o cu mâna goală. Au început să se plângă că nu le-a mai rămas nimic şi că sunt muritori de foame.
Soldaţii au schimbat repede între ei câteva vorbe. Apoi s-au întors către bătrânii satului. Primul soldat le-a spus: “Pământul vostru sărăcit v-a lăsat fără nimic de oferit, dar vă vom împărtăşi noi din puţinul pe care îl avem: Secretul cu ajutorul căruia poţi face supă din pietre.”
Bineînţeles că ţăranii au fost intrigaţi de spusele soldatului. Au aprins focul şi au pus cel mai mare vas cu apă la fiert. Soldaţii au aruncat în apă trei pietricele.
“Aceasta va fi o supă foarte bună”, zise al doilea soldat, “dar un pic de sare ar face-o minunată”. În acel moment o ţărancă s-a ridicat şi a spus “Ce noroc! Tocmai mi-am amintit unde a mai rămas câtăva.” S-a întors repede şi a mai adus şi un şorţ de bucătărie, un pătrunjel şi o gulie. În timp ce acestea au fost puse la fiert şi altor ţărani li s-a mai împrospătat memoria. În curând în oală au fost puse orz, morcovi, carne de vacă şi smântână. Până să fie gata supa, a mai apărut şi o sticlă de vin.
Tot satul alături de cei trei soldaţi s-au pus să se ospăteze. Au mâncat, au dansat, au cântat până târziu în noapte cum nu s-a mai întâmplat de mult.
Dimineaţa când cei trei soldaţi s-au trezit, toţi sătenii stăteau în faţa lor. La picioare aveau pus un rucsac cu cea mai bună pâine şi brânză. “Ne-aţi împărtăşit cel mai mare secret, acela de a face supă din pietre, a spus un ţăran soldaţilor, şi pentru aceasta nu vă vom uita”. Auzind acestea, al treilea soldat s-a întors către mulţime şi a spus:
“Nu e nici un secret, însă un lucru rămâne mereu adevărat: doar împărţind poţi face o mare sărbătoare.”
Povestiri cu talc..

Capcana




Era un sat mereu atacat de mistreţi. În fiecare zi vierii sălbatici intrau în sat şi făceau mare tărăboi căutându-şi hrana. Sătenii au încercat diferite metode pentru a lupta şi a-i vâna, dar fără prea mult noroc.
Într-o zi, un inţelept veni să-l sfătuiască pe mai marele statului. Acesta le-a spus sătenilor să îi asculte întocmai sfaturile şi instrucţiunile. Deznădăjduiţi, sătenii au acceptat. Înţeleptul le-a spus sătenilor să adune mâncarea din toate gospodăriile şi să o pună în mijlocul unui câmp. Ei i-au urmat sfatul şi îndată au văzut sute de mistreţi apropiindu-se de locul unde fusese pusă mâncarea.
Mistreţii au fost îngrijoraţi iniţial, dar odată ce au luat o înghiţitură, au prins curaj şi s-au întors în zilele următoare. În fiecare zi, sătenii puneau cât mai multă mâncare iar mistreţii veneau acolo să mănânce. După un timp, înţeleptul spuse oamenilor să ridice 4 stâlpi mari în colţurile câmpului. Mistreţii erau prea ocupaţi să mănânce şi n-au observat.
După câteva săptămâni mistretii aveau deja obiceiul de a veni să mănâce mâncarea pusă de săteni. Înţeleptul a pus apoi oamenii să împrejmuiască cu un gard câmpul şi să facă o poartă mare pe unde să poată intra mistreţii să mănânce. În cele din urma sătenii au reuşit să facă gardul şi au închis poarta prinzând mistreţii înăuntru. Mistreţii fuseseră învinşi în final.
Morala:

Obiceiurile pot fi dezvoltate cu uşurinţă şi dificil de descotorosit.
Mistreţii au fost prinşi datorită lăcomiei lor de a obţine hrana fără efort. Ei au devenit aşa de încrezători şi s-au complăcut în situaţia aceasta.
Nici nu şi-au dat seamă că sunt prinşi în cursă.
Majoritatea dintre noi suntem asemeni mistreţilor deoarece devenim la fel de încrezători în ocupaţiile şi afacerile noastre dar nu ne dăm seama că într-un fel sau altul cădem şi noi în capcană.

Căutăm siguranţa mai mult decât libertatea.
Povestiri cu talc..

Ceasca de cafea...

Povestiri cu talc..


O tanara a mers la mama ei si i-a povestit despre viata sa si despre lucrurile grele pe care le are de infruntat. Nu mai putea, vroia sa se dea batuta. Se saturase sa se tot lupte si sa se chinuie. Se parea ca ori de cate ori reusea sa rezolve o problema, alta noua isi facea aparitia.

Mama ei o duse in bucatarie. A umplut 3 vase cu apa si le-a pus pe fiecare la foc. In scurt timp apa din ele a inceput sa fiarba. In primul vas a pus morcovi, in al doilea oua, iar in ultimul vas cafea macinata. Le-a lasat sa fiarba fara sa scoata nicio vorba.

Dupa 20 minute a oprit focurile. A pescuit morcovii si i-a pus intr-un bol. A scos afara ouale si le-a pus intr-un bol. Apoi a scos cu un polonic si cafeaua si a pus-o in al treilea bol.

Intorcandu-se spre fata ei a intrebat-o:
"Spune-mi ce vezi?"

"Morcovi, oua si cafea", a raspuns ea.

Mama ei a adus-o mai aproape si a rugat-o sa ia morcovii in mana si sa-i spuna ce simte. Fata a facut ce i se ceruse, si a remarcat ca acestia sunt moi. Apoi mama ei a rugat-o sa ia un ou si sa-l curete de coaja. Facand aceasta, fata a observat ca oul este acum tare. In final, mama a rugat-o sa sorbeasca din cafea. Fata zambind a savurat o inghititura din cafeaua cu o aroma imbietoare.

Curioasa, a intrebat-o pe mama ei: "Ce inseamna toate acestea, mama?"

Mama ei i-a explicat ca toate cele 3 lucruri au avut parte de aceeasi adversitate, apa fiarta. Fiecare dintre ele a reactionat insa diferit.
  • Morcovii au fost la inceput tari, puternici si neinduplecati. Dar apa fiarta i-a inmuiat si au devenit slabi.

  • Oul a fost fragil. Coaja lui subtire i-a protejat lichidul interior, dar dupa ce a fiert continutul sau s-a intarit.

  • Boabele de cafea macinate au fost unice. Dupa ce au fost fierte, ele au schimbat apa.


"Care dintre ele esti tu?" si-a intrebat fiica. "Cand adversitatea bate la usa ta, tu cum raspunzi? Esti un morcov, un ou sau un bob de cafea?"

Gandeste-te si tu: Care sunt eu?

  • Sunt morcovul care pare puternic, dar durerea si adversitatea ma fac sa imi pierd puterile, sa devin fragil.

  • Sunt oul care porneste la drum cu o inima maleabila, care se schimba cu caldura? Am un spirit fluid care dupa o moarte, o despartire, probleme financiare sau alte greutati se aspreste? Exteriorul meu e mereu acelasi, dar in interior zace o inima impietrita?

  • Sau sunt precum boabele de cafea? Atunci cand apele devin fierbinti reusesc sa schimb situatiile din jurul meu si sa dau tot ce am mai bun din mine?


In timpurile in care intunericul si esecurile primeaza, te poti ridica la un alt nivel? Cum faci fata adversitatii? Esti un morcov, un ou sau o boaba de cafea?

Poate ca ai parte de destula bucurie care sa te faca dulce, de suficiente incercari care sa te faca puternic, de suficienta tristete care sa te faca uman si de suficienta speranta ca sa te faca fericit.

Cei mai fericiti oameni nu au neaparat cel mai bun sau cel mai mult din toate; dar ei stiu sa beneficieze din plin de tot ceea ce le apare in cale. Cel mai luminos viitor va avea intotdeauna la baza un trecut uitat, nu poti inainta in viata pana cand nu lasi la o parte esecurile si suferintele din trecut.

Atunci cand te-ai nascut, tu plangeai si toti cei din jurul tau radeau. Traieste-ti viata astfel incat la finalul ei tu sa fii cel care rade si toti cei din jurul tau sa planga.



Povestea vasului crapat





O femeie bãtrâna din China avea doua vase mari, pe care le atârna de cele douã capete ale unui bãt, si le cãra pe dupã gât. Un vas era crãpat, pe când celalalt era perfect si tot timpul aducea întreaga cantitate de apa.

La sfârsitul lungului drum ce ducea de la izvor pana acasã, vasul crãpat ajungea doar pe jumãtate. Timp de doi ani, asta se întâmpla zilnic: femeia aducea doar un vas si jumãtate de apã. Bineînteles, vasul bun era mândru de realizãrile sale. Dar bietului vas crãpat îi era atât de rusine cu imperfectiunea sa, si se simtea atât de rãu ca nu putea face decât jumãtate din munca pentru care fusese menit!

Dupã 2 ani de asa zisã nereusitã, cum credea el, i-a vorbit într-o zi femeii lângã izvor: "Mã simt atât de rusinat, pentru ca aceastã crãpãturã face ca apa sa se scurgã pe tot drumul pânã acasã!"
Bãtrâna a zâmbit, "Ai observat ca pe partea ta a drumului sunt flori, insã pe cealaltã nu?" Asta pentru ca am stiut defectul tãu si am plantat seminte de flori pe partea ta a potecii, si, in fiecare zi, în timp ce ne întoarcem, tu le uzi. De doi ani culeg aceste flori si decorez masa cu ele. Dacã nu ai fi fost asa, n-ar mai exista aceste frumuseti care improspãteazã casa."

Morala

Fiecare dintre noi avem defectul nostru unic. Însa crãpãturile si defectele ne fac viata împreunã atât de interesantã si ne rãsplãtesc atât de mult!

Trebuie sa luam fiecare persoanã asa cum este si sã cãutãm ce este bun in ea. Deci nu uitati sa mirositi florile de pe partea voastrã a drumului!

Poveste cu talc.

Poveste despre prieteni...







Un om si cainele sau au murit in acelasi timp. Ajungand in cer, au mers pe un drum pietruit cu aur, pe langa un gard de marmura fina, pana au dat de o poarta superba, construita din perle, ce straluceau sub razele soareluri.

Ajungand langa poarta, au vazut un om sezand in pragul ei.

- Scuzati-ma, unde ne aflam?
- In Rai, a raspuns portarul.
- Putem primi un pahar cu apa?
- Desigur, a raspuns portarul, intra si vei primi.
- Singur? Prietenul meu nu poate intra?
- Regret, nu permitem intrarea animalelor...

Omul a decis sa renunte la apa, si-a chemat cainele si-au plecat mai departe. Tot mergand au ajuns la o poarta simpla de lemn, fara gard imprejur. Un portar statea rezemat de poarta si citea dintr-o carte.

- Putem primii putina apa?
- Desigur, cu placere, intrati, a raspuns portarul.

Cei doi au trecut portarul.Cei doi au trecut poarta si au baut apa rece din fantana apropiata, cat au poftit.

- Multumim, dar unde ne aflam?
- In Rai, le-a raspuns portarul.
- Am mai intalnit un portar, si el mi-a spus ca la poarta lui e intrarea in Rai...
- Ah, te referi la strada aurita si poarta cu perle? Nuuu, acolo e Iadul!
- Si nu va pasa ca acolo se folosesc de numele vostru?
- Nu, i-a raspuns portarul. Noi suntem bucurosi sa ei ii pastreaza pe toti aceia care sunt de acord sa-si paraseasca prietenii si sa-i lase afara!

Alege sa evoluezi




In prima zi de scoala, profesorul ni s-a prezentat si ne-a dat drept sarcina sa facem cunostinta cu cineva necunoscut. M-am ridicat sa ma uit in jur si atunci o mana fragila imi atinse umarul. Cand m-am intors, am vazut o batranica marunta, cu chipul brazdat de riduri, care ma privea cu un zambet ce ii lumina intreaga fiinta. Spuse: "Buna, frumosule. Ma numesc Rose. Am 86 de ani. Pot sa te imbratisez?" Am izbucnit in ras si, dupa acceptul meu, ma stranse in brate cu putere. "Ce cauti la universitate la varsta asta frageda si inocenta?" am intrebat. "Vreau sa gasesc un barbat bogat, sa ma casatoresc, sa ma stabilesc la casa mea, sa fac niste copii", raspunse ea zambind. "Hai sa lasam gluma", am reluat. Eram foarte curios sa aflu ce o motivase sa abordeze acest gen de provocare la varsta ei. "Dintotdeauna mi-am dorit sa merg la universitate si acuma mi se indeplineste visul", imi spuse. Dupa curs ne-am dus la bufetul studentesc si am baut un milkshake de ciocolata. Ne-am imprietenit pe loc. Timp de trei luni, zilnic, dupa ore, plecam impreuna si stateam de vorba necontenit. Eram de-a dreptul fascinat sa ii ascult acestei "masinarii a timpului " confesiunile atat de bogate in intelepciune si experienta. De-a lungul anului, Rose a devenit " mascota " campusului si se imprietenea cu usurinta cu toata lumea, oriunde s-ar fi dus. Ii placea sa se puna la patru ace si sa se lafaie in atentia pe care i-o acorda toata lumea in jur. Si se bucura de fiecare clipa. La sfarsitul semestrului am invitat-o pe Rose sa tina un discurs la banchetul fotbalistilor. Imi vor ramane mereu in minte invataturile ei. A fost prezentata si a pornit spre tribuna. Cand a inceput discursul ei pregatit de acasa, scapa trei dintre cele cinci cartonase pe care isi notase ce voia sa spuna. Deranjata si stanjenita, se apleca spre microfon si spuse pur si simplu: "Imi pare rau ca sunt atat de neindemantica. Am renuntat la bere in favoarea whiskey-ului si marca asta, Lent, ma baga in mormant. N-am sa reusesc sa mai pun in ordine cartonasele astea, asa ca am sa va spun ceea ce stiu." Noi am ras si ea tusi ca sa-si dreaga glasul. Continua: "Nu incetam sa ne jucam pentru ca imbatranim. Imbatranim pentru ca incetam sa ne jucam. Exista numai patru secrete pentru a te mentine tanar, a fi fericit si a deveni un om de succes. Trebuie sa razi si sa gusti umorul fiecarei zile. Trebuie sa ai un vis. Atunci cand ramai fara vise, mori. Suntem inconjurati de oameni morti si nici nu ne dam seama. E o mare diferenta intre a imbatrani si a evolua. Daca ai 19 ani si stai in pat inert timp de un an, fara sa faci un lucru productiv, vei implini 20 de ani. Daca am 87 de ani si zac in pat timp de un an fara sa fac nimic voi implini 88. Toata lumea imbatraneste. Nu e nevoie de talent sau pricepere. Ideea e sa evoluezi, identificand mereu oportunitatile care se ascund in inima schimbarii. Nu regreta nimic. Cei care sunt deja batrani nu regreta ceea ce au facut, ci mai degraba ceea ce nu au facut. Numai cei care au regrete se tem de moarte." Si-a incheiat discursul cantand cu avant "Trandafirul ". Ne-a incurajat sa ii studiem versurile si sa le punem in practica in viata cotidiana. Rose si-a luat diploma pe care o dorise atatia ani. La o saptamana dupa absolvire, Rose s-a stins pe tacute in somn. Peste 2000 de studenti au fost alaturi de cea care le-a demonstrat ca nu e niciodata prea tarziu sa fii ceea ce vrei sa fii. Aceste randuri au fost compuse in memoria lui Rose. SI NU UITA: nu poti alege sa imbatranesti sau nu; dar poti alege sa evoluezi.

Povestiri cu talc

 http://vnigama.blogspot.com


Dilema regelui







A fost odata un rege tanar, care a fost prins odata intr-o lupta cu armatele imparatiei vecine. Monarhul imparatiei vecine ar fi putut sa-l omoare imediat, dar gandindu-se poate la tineretea prizonierului ii oferi libertatea, cu o singura conditie: ca in decurs de un an regele cel tanar sa afle raspunsul la o intrebare dificila si sa aduca raspunsul in anul urmator, chiar in ziua in care a pierdut batalia. Intrebarea era: "Ce vor cu adevarat femeile?" O asemenea intrebare poate sa incurce chiar mintile cele mai cunoscatoare din regat, gandi tanarul rege, care stiu atunci ca a primit o sarcina imposibila. Acceptand totusi provocarea pentru ca n-avea incotro, el pleca cu promisiunea ca se va intoarce cu raspunsul, sau se va pregati sa moara exact peste un an. Ajuns acasa el lua personal la intrebari toate femeile din regat, de la printese pana la bucatarese si prostituate, apoi intreba preoti, intelepti, tarani, cersetori, chiar si mascariciul curtii fu rugat sa-si dea cu parerea. Nimeni insa nu putu sa dea un raspuns satisfacator. Mai ramasese doar o vrajitoare - Muma Padurii - o faptura urata, stirba si cocosata care traia intr-o padure, inconjurata de animalele si farmecele ei. Regele stia ca vrajitoarea ii va cere un pret exorbitant, dar ziua cand trebuia sa dea raspunsul era atat de aproape incat el se gandi ca nu mai are practic nimic de pierdut. Vrajitoarea ceru in schimbul raspunsului ca regele sa se casatoreasca cu ea. Regele accepta alianta cu inima grea si gandind la propria infrangere, dar dincolo de interesul personal el gandi atunci ca este mult mai important sa se afle neaparat raspunsul la acea intrebare la care n-a putut raspunde nimeni. Raspunsul pe care vrajitoarea i-l dadu era ca "Ceea ce doreste o femeie cel mai mult este sa decida ea insasi ce face cu viata ei". Monarhul tarii vecine vazu corectitudinea raspunsului primit, si din ziua aceea intre cele doua tari se instaura o pace si o prietenie trainica. Intre timp, la palatul tinarului rege se faceau pregatiri de nunta. Fiind o persoana de o integritate deosebita, el se purta frumos cu viitoarea sotie si ii asigura tot ce avea nevoie pentru viata impreuna, vorbindu-i intotdeauna cu multa rabdare, bunatate si respect. In dimineata zilei in care urma sa aiba loc nunta, el intra in camera ei, aducandu-i in dar un minunat buchet de flori. Dar spre surpriza lui, in locul unei vrajitoare urate, il astepta o fata de o frumusete orbitoare, imbracata in cea mai splendida rochie de mireasa. Regele intreba cum de s-a schimbat astfel...iar ea raspunse ca vrajitoarele sunt maestre in ale Transformarii, si jumatate din timp de acum inainte ea va avea aspectul de Muma Padurii, iar cealalta jumatate ea va arata frumoasa ca Zana Florilor . Fata ii spuse iarasi ca el are dreptul sa aleaga in care din cele doua aspecte si-ar dori sa apara ziua, si in care isi doreste sa apara noaptea. Grea dilema pentru tanarul mire, care, indragostit pana peste cap dintr-o singura privire, ar fi vrut sa mearga cu ea oriunde, si sa o arate intregii lumi ...dar pe de alta parte, desigur, tare ar fi vrut sa imbratiseze si noaptea in intimitatea iubirii, tot pe sotia cea frumoasa. Ce alegere credeti ca a facut in final tanarul rege? Nobilul rege raspunse viitoarei sale sotii ca... o va lasa pe ea sa decida ce face cu viata ei.Si ce s-a intamplat mai departe? Fata incepu sa rada, si-i spuse regelui ca daca alegerea este a ei, atunci ea vrea sa fie si ziua si noaptea tot Frumoasa si Buna, de dragul Iubirii unui Om atat de bun.

Povestiri cu talc

Puterea mintii







La un intelept din vechime, pe numele lui Atreides, au venit, intr-o buna zi, cativa cunoscuti si i-au povestit despre un oarecare Providius,a carui intelepciune parea sa fie nemaiintalnita. Auzind asta, Atreides a hotarat sa-l cheme pe Providius, pentru a-l pune la incercare, conform obiceiurilor vremii, cand inteleptii se intreceau pentru titlul de cel mai intelept om din lume. Sigur ca in zilele noastre a devenit aproape imposibil de acordat un astfel de titlu, dar in vechime lucrurile stateau cu totul altfel. Asa se face ca Providius a acceptat provocarea. Totusi, pentru ca era foarte batran, Atreides s-a gandit ca ar fi prea obositor sa-si incerce fortele cu Providius in foarte multe probe, care mai de care mai sofisticata. "E de ajuns o singura proba", i-a spus el indraznetului Providius. "Pur si simplu, daca reusesti sa faci ceea ce iti voi cere doar prin puterea mintii, voi recunoaste ca esti mai intelept decat mine". Replica lui Providius nu s-a lasat asteptata. "O singura incercare mi se pare si mie suficienta." Voi incerca sa fac ceea ce imi ceri doar prin puterea mintii", a spus el, cerand ca intrecerea sa inceapa imediat. Obiceiul era ca la astfel de competitii sa asiste batranii locului, care sa depuna marturie pentru castigator. Cum pe vremea aceea nu existau telefoane, a durat ceva pana au fost gasiti toti batranii, pana au venit in casa lui Atreides, pana s-au asezat in cerc in jurul celor doi competitori si pana li s-au explicat regulile jocului. Atunci cand toate au fost puse la punct, Atreides i-a spus lui Providius in ce consta incercarea. "Tu, despre care se spune ca esti mai intelept decat mine, daca vrei sa dovedesti aceasta, atunci determina-ma, doar prin puterea mintii si a cuvantului tau, sa ies din aceasta camera", a spus el si apoi s-a instalat si mai bine intre perne. Surpriza a fost mare, nu numai pentru Providius, dar si pentru batranii prezenti. Indiferent de varsta sau de experienta lor, cu totii si-au spus in barbi ca Atreides este, evident, castigatorul, care isi va pastra titlul de cel mai intelept om din lume, pentru ca nu are altceva de facut decat sa stea intre perne, indiferent ce ii va spune Providius. Cu toate astea, Providius nu s-a dat batut. A stat multa vreme pe ganduri, dupa care i-a spus lui Atreides: "Sub nici o forma nu voi putea sa te determin sa iesi din aceasta incapere, doar prin puterea mintii mele. Totusi, daca ai fi dispus sa accepti propunerea mea, cred ca stiu un mod de a te determina sa intri in aceasta incapere. Incitat, Atreides a acceptat provocarea si a iesit in curte, asteptand sa vada ce va face Providius pentru a-l determina sa intre inapoi. Gurile rele spun ca in clipa imediat urmatoare, cand a inteles ce s-a intamplat, lui Atreides i s-au muiat picioarele si a inceput sa respire neregulat. "Am castigat, Atreides, a spus Providius, pentru ca mi-ai cerut ca prin puterea mintii mele sa te fac sa iesi din incapere, iar acum, asa cum poate vedea oricine, te afli afara".

Povestiri cu talc..

www.provocari.ro

Gesturile aparent marunte stau in spatele faptelor mari



Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:" Ziua de azi este o zi speciala!" Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul spectacol pe care il jucam. Trateaza oamenii in felul i n care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!



Mai jos voi posta o poveste de viata gasita pe internet, o poveste cu talc :

Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Cand am ajuns , la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter... In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa. Deci am mers si-am batut la usa. " Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri. Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla. "Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?"zise ea. Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea. "Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata" " Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea. Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: " Ai putea sa conduci prin centrul orasului?" "Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid. " Oh, nu conteza" spuse ea. " Nu ma grabesc. Eu acum merg spre azil...". M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... " Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea." Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. "Pe ce ruta ati vrea sa merg?" Am intrebat. Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras. Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unor cladiri sau colturi de strada si sa staau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere. Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: "Sunt obosita... Hai sa mergem." Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse. Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo. Erau ateniti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile. "Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul. "Nimic" am zis eu. " Dar trebuie si tu sa te intretii." "Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere.. " Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. " Multumesc." I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii. In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi. Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios, sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?... Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?.. Uitandu-ma in urma. nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere- frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat.


OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!



Povestiri cu talc..

 


Bunicul si nepotul...













A fost odata, tare demult, un batran...El locuia cu fiul sau, cu nora si nepotul. Intr-o zi sotia fiului ii spuse: "Auzi draga, hai sa ii amenajam un loc in grajd tatalui tau ca aici ne incurca... Asa o sa avem mai mult spatiu...", sotul initial nu a vrut, dar pana la urma se lasa convins. Cu un carlig de lemn il luara pe Batran si il transportasera in grajd. Copilul care asistase la toata scena, se duse si lua carligul de lemn si il puse foarte bine in casa. Tatal vazandu-l il intreba : - La ce iti trebuie acel carlig ? - Pai, acum nu imi trebuie dar, si tu vei ajunge ca tataie, si atunci cu siguranta imi va trebui,raspunse copilul... In urmatoarea clipa Batranul fuse adus inapoi in casa si trai cele mai frumoase clipe!


Povestiri cu talc..

Stapanul cadoului






Lânga Tokio traia un vestit razboinic Samurai, care a decis sa-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune ca în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar. Într-o dupa-amiaza, un luptator - cunoscut pentru lipsa lui de scrupule - a ajuns în localitatea unde traia batrânul Samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, astepta pâna când adversarul facea prima miscare si apoi, fiind daruit cu destula inteligenta pentru a corecta orice greseala ar fi facut, contraataca cu viteza. Tânarul luptator nu pierduse înca nici o lupta. Auzind de reputatia Samuraiului, a decis sa-l învinga pentru a-si mari faima. Toti studentii erau împotriva luptei, dar batrânul Samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toti în piata din centrul orasului, iar tânarul a început sa-l insulte pe Samurai. A aruncat câteva pietre în directia lui, l-a scuipat în fata, i-a aruncat toate insultele ce exista sub soare, i-a insultat pâna si pe stramosi. Timp de câteva ore, a facut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar batrânul ramânea impasibil. La sfârsitul dupa-amiezii, simtindu-se obosit si umilit, razboinicul a abandonat si a plecat. Deceptionati de faptul ca maestrul primise atât de multe insulte si provocari, studentii l-au întrebat: "Cum ai putut rabda atât de multa umilinta? De ce nu ti-ai folosit spada, chiar daca stiai ca ai fi pierdut, în loc sa-ti expui lasitatea în fata tuturor?" "Daca cineva vine la tine cu un cadou si tu nu îl primesti, cui apartine cadoul?" - întreba Samuraiul. "Celui care ti l-a oferit - replica unul dintre discipoli." "La fel si cu orice mânie, insulta sau invidie - spuse maestrul. Când nu sunt acceptate, continua sa apartina celui care le-a purtat." In viata de zi cu zi sunt nenumarate situatiile in care ne trezim prinsi fara sa vrem in tot felul de situatii nedorite. Fiecare clipa isi are darul ei. Unele daruri ne sunt de folos, altele ne incurca. Totul depinde de tine. Poti alege sa accepti orice cadou si sa fi inclus in planurile altora, sau sa fi selectiv... si sa accepti doar acele cadouri care te ajuta in cresterea ta.

Povestiri cu talc

Floarea rosie









Într-o zi un baietel s-a dus la scoala. Baietelul era mic, iar scoala era mare. Dar când baietelul a vazut ca intrarea în clasa lui se facea printr-o usa direct din curte a fost foarte fericit… iar scoala nu i s-a mai parut atât de mare ca la început. Într-o dimineata când baietelul se afla în clasa, profesoara le-a spus copiilor: “Astazi o sa facem un desen”. “Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea foarte mult sa deseneze. Stia sa deseneze o multime de lucruri: lei si tigri, pui si vaci, trenulete si vapoare. Si si-a scos cutiuta cu creioane colorate si a început sa deseneze… Dar profesoara a zis “Asteptati!”, “Nu începeti înca!”. Si a asteptat pâna când i s-a parut ca toti copiii sunt pregatiti. “Acum o sa desenam o floare”, a zis profesoara. “Grozav” s-a gândit baietelul, caci îi placea sa deseneze flori. Si a început sa deseneze flori frumoase, si le-a colorat în roz, portocaliu, albastru. Dar profesoara le-a zis copiilor: “Asteptati, va voi arata eu cum sa colorati”. Si a desenat o floare rosie cu o tulpina verde. “Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul a privit floarea profesoarei, apoi s-a uitat la floarea sa. A lui era mai frumoasa decât a profesoarei; dar n-a spus nimic. A întors doar pagina si a desenat o floare ca cea a profesoarei… Era rosie, cu o tulpina verde. Într-o alta zi, când baietelul intrase în clasa prin usa din curte profesoara le-a spus copiilor: „Astazi o sa facem ceva din argila”. „Grozav”, a spus baietelul, caci îi placea sa lucreze cu argila. Stia sa faca tot felul de lucruri din argila: Serpi si oameni de zapada, elefanti si camioane. Dar a asteptat pâna ce toti copiii au fost gata. „Acum o sa facem o farfurie”, a zis profesoara. „Grozav”, s-a gândit baietelul caci îi placea sa faca farfurii de toate formele si marimile. Si a început sa faca farfurii de toate formele si marimile. Dar profesoara le-a spus copiilor: „Asteptati, va arat eu cum se face!”. Si le-a aratat cum sa faca o farfurie adânca. „Asa! Acum puteti începe!”, a zis profesoara. Baietelul s-a uitat la farfuria profesoarei si apoi la ale sale. Îi placeau mai mult farfuriile lui, decât farfuria adânca a profesoarei. Dar n-a spus nici un cuvânt. Si-a transformat farfuriile lui într-o bila mare de argila din care a facut o farfurie adânca si mare ca cea facuta de profesoara. Si foarte curând baietelul a învatat sa astepte si sa priveasca si sa faca lucruri ca cele facute de profesoara, si foarte curând n-a mai facut nimic de unul singur. Si s-a întâmplat într-o zi ca baietelul si familia lui s-au mutat într-o alta casa, într-un alt oras. Si baietelul a trebuit sa mearga la scoala. Scoala cea noua era si mai mare si nu mai avea nici o usa prin care sa intre direct din curte în clasa lui. Trebuia sa urce niste trepte înalte si sa mearga de-a lungul unui coridor lung p âna ajungea în clasa lui. În prima zi de scoala profesoara le-a zis copiilor: „Astazi o sa facem un desen!”.„Grozav”, a zis baietelul, si a asteptat sa-i spuna profesoara ce sa faca… Dar ea n-a zis nimic. S-a plimbat prin clasa. Când a ajuns lânga baietel i-a spus: „Tu nu vrei sa desenezi?”. „Ba da!”, a zis baietelul. „Ce desen facem?”. „Nu stiu pâna nu-l faci” a zis profesoara. „Cum sa-l fac?” zise baietelul „Cum îsi place tie!” raspunse ea „Sa-l colorez cum vreau eu?” a mai întrebat baietelul „Cum vrei tu!”, a fost raspunsul ei. „Daca toti ati face acelasi desen , si l-ati colora la fel cum sa stiu eu cine l-a facut?” „Nu stiu!” zise baietelul Si a început sa deseneze o floare rosie cu o tulpina verde… Morala? Creativitatea umana este un dar nepretuit. Iti aduci aminte de usurinta cu care puteai sa iti imaginezi jocuri cand erai copil, sau sa vezi in jucaria de carpe cea mai frumoasa papusa din lume? Einstein spunea ca " Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul. " Cine spune ca floarea trebuie sa aiba petale rosii si frunze verzi? Puterea de a fi creativi este ceea ce ne defineste ca oameni, iar atunci cand vom fi inlantuiti in proceduri de lucru... nu ne vom diferentia prea mult de masinile care le-am construit.


POVESTI CU TALC.

Concertul...






Cand luminile din incapere s-au stins si concertul era pe cale sa inceapa, mama s-a intors la locul ei si a descoperit ca fiul sau disparuse. Dintr-o data, cortinele au fost date la o parte si lumina reflectoarelor a poposit pe impresionantul pian Steinway de pe scena. Ingrozita, mama vazu ca baietelul ei se asezase la claviatura, apasand pe clape si alegand cu grija notele cantecelului „Twinkle,Twinkle Little Star”. In acea clipa, marele maestru pianist si-a facut intrarea in scena, a mers repede la pian si i-a soptit baiatului la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”. Apoi, aplecandu-se, Paderewski si-a intins mana stanga si a inceput sa completeze melodia, adaugand partea de bas. Dupa putin timp, si-a intins si mana dreapta, de cealalta parte a baiatului si a adaugat un acompaniament cursiv. Impreuna, batranul maestru si tanarul ucenic au transformat o situatie ce s-ar fi putut dovedi a fi dezastruoasa, intr-o experienta extraordinar de creativa. Cei din public au fost atat de fascinati, incat nu si-au putut aminti ce a mai cantat marele maestru dupa aceea. Si-au amintit doar de piesa clasica: „Twinkle, Twinkle Little Star”. Poate ca asa stau lucrurile si cu Dumnezeu. Ceea ce poti realiza doar de unul singur este putin probabil ceva demn de a fi retinut. Ne dam silinta sa fim cat mai buni, dar rezultatele nu sunt întotdeauna o muzica frumoasa si armonioasa. Cu toate acestea, cu ajutorul Maestrului, lucrarea vietii noastre poate fi cu adevarat frumoasa. Data viitoare cand iti propui sa faci lucruri marete, asculta cu atentie. S-ar putea sa auzi vocea Maestrului, cum iti sopteste la ureche: „Nu te opri. Continua sa canti”. Fie sa-i simti bratele in jurul tau si cum te ajuta sa-ti transformi micile încercari in adevarate capodopere. Tine minte, Dumnezeu nu ii cheama pe cei pregatiti, ci mai degraba, ii pregateste pe cei „chemati”. Viata se masoara mai exact prin vietile pe care le atingi, si nu prin lucrurile pe care le dobandesti. Fie ca Dumnezeu sa te binecuvanteze si sa fie mereu alaturi de tine! Si tine minte: „Nu te opri. Continua sa canti”.


Povesti cu talc..

Totul se intampla cu un scop..







Orice se intampla in viata este spre binele nostru. Asa ca inceteaza sa-ti mai faci griji pentru viitor si uita trecutul! Dupa evenimentele de la 11 septembrie, o firma a invitat membrii ramasi ai altor firme care fusesera afectate de atentate sa imparta spatiul de birouri ramas disponibil. La una din intalnirile de dimineata, seful serviciului de securitate a spus povestile acelor oameni ramasi in viata... si motivele lor au fost toate lucruri "MICI": Asa cum probabil ati mai auzit, directorul firmei a supravietuit in ziua aceea fiindca fiul lui incepuse gradinita. Un altul a ramas in viata fiindca iesise sa cumpere gogosi. O femeie a intarziat la serviciu fiindca nu sunase ceasul desteptator. Un altul a pierdut autobuzul. Un altul si-a murdarit hainele cu mancare la micul dejun si a trebuit sa se schimbe. Altuia nu i-a pornit masina. Unul s-a intors sa raspunda la telefon. Copilul altuia nu a fost gata la timp pentru a fi dus la scoala. Altul nu a gasit un taxi. Exemplul care i-a uimit pe toti a fost al unui om care se incaltase cu o pereche de pantofi noi in dimineata aceea. Pe drum spre serviciu l-au ros pantofii si s-a oprit la farmacie sa cumpere leucoplast. De aceea este in viata astazi. Acum, cand ma intepenesc in trafic, pierd un lift, ma intorc din drum sa raspund la telefon.... adica toate acele lucruri marunte care ma enerveaza, ma gandesc ca probabil acela este locul in care Dumnezeu vrea ca eu sa ma aflu in acel moment... Data viitoare cand dimineata ta pare ca incepe prost, cand copiii se imbraca prea incet, nu gasesti cheile masinii, prinzi toate semafoarele pe rosu, nu te simti suparat sau frustrat.
Dumnezeu este la datorie, datoria de a veghea asupra ta.


Povesti cu talc.

Copilul Interior


Daca dorim sa ne transformam in bine, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuisa le facem este vindecarea copilului interior de care am uitat. 
Mult prea multi oameni isi ignora acest copil interior.
 Indiferent ce varsta ai, inauntrul tau se afla un copil care are nevoie de iubirea si de acceptarea ta.
Daca esti femeie, indiferent cat de independenta te consideri, tu ai inauntrul tau o fetita
 foarte delicata, care are nevoie de ajutor.
 Daca esti barbat, indiferent cat de macho te consideri, tu ai inauntrul tau un baietel care
 tanjeste dupa afectiune si dupa caldura sufleteasca.
Este de o importanta vitala sa incepem sa acordam atentie copilului nostru interior.

Nu este o strategie sanatoasa sa negam faptul ca ranile noastre din copilarie
 ne-au afectat viata. 
Aceste rani emotionale ne-au afectat in fiecare zi si ne-au impiedicat sa ne iubim pe noi insine
 asa cum am fi meritat. Am fost niste parinti abuzivi pentru copilul nostru interior atat timp.
 Acum e timpul sa incetam.
De cate ori avem o reactie emotionala puternica la ceva sau la cineva si simtim ca ne-a fost
 apasat un buton interior in jurul caruia s-a strans multa energie negativa in timp,
 acest lucru inseamna ca sunt atinse rani mai vechi. 
Copilul interior simte panica si se simte lipsit de speranta, nu adultul.  Si intotdeauna cand ne 
aflam intr-o astfel de situatie este vital sa validam sentimentele copilului, oricat de irationale
 si de lipsite de sens i s-ar parea adultului din noi.
 Sa-i spunem in acele momente copilului ca nu il vom mai parasi niciodata orice s-ar intampla,
 ca vom fi intotdeauna alaturi de el si ca il vom iubi.
E nevoie sa devenim un parinte iubitor pentru copilul din noi. E nevoie sa invatam sa ne ingrijim
 ranile din trecut.
 Putem face acest lucru incercand sa relationam cu acele parti ranite din noi. Putem incerca sa
 initiem un dialog. Sa vorbim in orice fel putem sa vorbim cu acele parti din noi care au nevoie
 de iubirea noastra.
Cu prima ocazie in care te simti linistit, inchide ochii si vorbeste-i copilului interior.
 La inceput, copilul nu te va crede si pe buna dreptate. 
Daca au trecut sa zicem 62 de ani de cand nu i-ai mai vorbit, e posibil sa fii nevoit sa 
repeti de cateva ori acest lucru inainte ca el sa inceapa sa te creada. 
De aceea, fii perseverent. 
Spune-ti mereu : “Doresc cu adevarat sa vorbesc cu tine, sa te ingrijesc, sa te iubesc.” 
 Si incepe sa construiesti increderea.
E nevoie sa il salvam si sa-l hranim cu dragoste pe copilul nostru interior si sa il oprim
 din a ne mai controla viata de adult. Sa-l dam jos de la volanul vietii nostre.
 Copiii nu au permis de conducere si nu trebuie sa aiba controlul.
 In egala masura, nu trebuie sa fie abuzati si abandonati. 
Cu toate astea, facem exact invers: ne abandonam si ne abuzam copilul interior,
 il incuiem intr-un loc intunecat din sufletul nostru, dupa care il lasam sa conduca
 autobuzul vietii noastre,  lasand ranile copilului sa ne influenteze viata.
 Cum facem asta?
De multe ori ne lasam dominati de sentimentele de neputinta si lipsa de merit pe care le aveam in
 copilarie, cand cineva ne spunea:
 “Esti un prost. Nu esti suficient de bun, nu faci nimic ca lumea. Iar ai gresit! ” 
 Iar durerea de a simti aceste lucruri devine atat de mare incat incepem sa ne cream
 cai de a fugi de sentimentele noastre.
Modurile in care ne protejam ca adulti de durere sunt alcoolul, mancarea, tigarile, 
drogurile, relatiile disfunctionale, munca excesiva, obsesiile.
 Iar jocul merge de obicei asa: ma simt gras, ma judec pentru ca sunt gras, 
mi-e rusine de mine ca sunt gras, ma pedepsesc pentru ca sunt gras, apoi sufar atat de mult 
incat trebuie sa gasesc o cale de a ma elibera de durere, asa ca mananc mult, apoi ma judec
 pentru ca am mancat mult, etc.

Acest ciclu al durerii duce la nenumarate abuzuri fata de noi insine si ne perpetueaza
 sentimentul ca nu suntem demni de dragoste.
Unul din primele lucruri pe care trebuie sa i le spui copilului tau interior atunci
 cand iei pentru prima oara legatura cu el este sa ii ceri iertare.
 Spune-i ca iti pare rau ca nu ai mai vorbit cu el in toti acesti ani de cand ai crescut, si cu atat mai
 mult daca l-ai certat. Spune-i ca doresti sa il recompensezi pentru tot acest timp in care te-ai
 indepartat de el.
 Intreaba-l cum il poti face fericit. Intreaba-l ce anume il sperie, cum il poti ajuta si ce anume 
asteapta de la tine.
Alte metode de a intra in legatura cu copilul interior si de a-i vindeca ranile ne sunt propuse de
 John Pollard in cartea “Fii propriul tau parinte”. 
Metoda se numeste self-parenting, si se bazeaza pe monitorizarea dialogului interior,
 pentru a vedea cand jucam rolul de parinte si cand suntem copii si care este
 raportul dintre cele doua roluri.Cele doua voci poarta un dialog permanent in
 interiorul nostru. Parintele interior este vocea care provine din programarea primita de la 
parinti din momentul nasterii pana la 7 ani. Ca si copii, noi internalizam gandurile si judecatile
 de valoare ale celorlalti, in mod automat, fara sa le punem sub semnul intrebarii. Le adoptam
 atitudinea fata de viata ca si cum ar fi a noastra.
Parintele tau interior joaca astazi rolul pe care l-au jucat parintii tai pentru tine. Ceea ce ne poate 
imbunatati viata este schimbarea felului in care acest parinte interior isi indeplineste rolul. 
Acest lucru se face progresiv, prin sesiuni zilnice, in care invatam sa iubim, sa sprijinim si sa 
hranim copilul interior cat putem de mult, pana la stadiul in care acesta ajunge sa fie o 
personalitate complet pozitiva, plina de energie si dragoste.
Scopul nostru nu trebuie sa fie niciodata sa schimbam Copilul interior! 
El nu trebuie schimbat, el trebuie doar abordat cu cea mai mare dragoste si grija,
 pentru a reusi sa devina ceea ce a fost proiectat sa fie.
Copilul tau interior iti afecteaza viata mai mult decat vrei sa admiti.
 Pentru orice  lucru pe care vrei sa-l obtii in viata ai nevoie de cooperarea
 copilului tau interior.
 El este sursa energiei si a entuziasmului. Daca incepi sa faci o treaba din ce in ce mai buna
 ca parinte interior, copilul tau interior va incepe sa se simta mai bine si sa te ajute mai mult.
Parintele nostru interior va semana intotdeauna cu parintii nostri sau cu cei care ne-au crescut.
 Daca ai avut o copilarie plina de conflicte si de temeri, acum iti tratezi copilul
 interior in acelasi fel. Nu e vina ta. Ai avut atat de multa incredere in adultii din jurul tau
 si ai vrut sa le semeni atat de mult, incat ai devenit ca ei.
Insa acum ai control deplin asupra dialogului tau interior si este cazul sa nu mai
 dai vina pe ceilalti pentru faptul ca parintele tau interior este abuziv si controlator.
  Aminteste-ti : Tu esti singura persona cu care vei trai pentru totdeauna!
 Atat timp cat nu vei fi de acord sa iti iubesti singur copilul interior, celorlalti oameni le va
 fi foarte greu sa te iubeasca. De aceea, accepta-te neconditionat si din toata inima.
 Va fi cel mai bun lucru pe care il vei face in intreaga ta viata, pentru procesul tau de dezvoltare
 personala si evolutie spirituala.

"Puterea este in interiorul tau", Louise Hay, Editura Adevar Divin

Foto:Cristian Bala.


Regele care s-a visat cersetor




E. Tolle spune că există visul,  si există cel care visează. Visul este un joc de scurtă durată a formelor, este lumea - relativ reală, nu reală la modul absolut. Apoi există cel care visează, realitatea absolută în care formele vin si pleacă. Cel care visează nu este persoana. 
Persoana face parte din vis.

Cel care visează este substratul în care apare visul, cel care face posibil visul. Este absolutul din spatele relativului, atemporalul din spatele timpului, constiinta din interiorul si din spatele formei. 

Cel care visează este constiinta însăsi - Ceea Ce Sunteti.
În apropierea mortii s-ar putea să privim înapoi spre viata noastră si să ne întrebăm dacă n-a fost cumva doar un alt vis. Scopul nostru actual este să ne trezim în interiorul visului.

Atunci când suntem treji în vis, drama pământească creată de ego îsi găseste sfârsitul si un vis blând si minunat îi va lua locul. Acesta este pământul cel nou.

A fost odată un rege foarte bogat si puternic care a visat că este cersetor si că cersea. 
Când s-a trezit din vis, a fost foarte tulburat si s-a gândit:

„ Oare acum visez că sunt rege? Când m-am visat cersetor era atât de real.Nu aveam nici o letcaie, eram nefericit si disperat! Totul era atât de real - la fel de real ca acum!
 Asa că mă întreb dacă nu cumva mă aflu într-un alt vis!”

I-a consultat pe toti înteleptii din regatul său, cerându-le să-i explice acest mister.
Era rege sau cersetor? O singură persoană a putut să-i dea solutia. Era un om foarte întelept. Acesta îi spuse regelui: 
O, rege, nu esti nici cersetor, nici rege. În starea de vis erai cersetor, pentru că sufletul s-a identificat cu trupul.Când intri în somn profund, sufletul se identifică cu cel care doarme profund, dar tu esti sufletul dinlăuntru, care nu este nici rege, nici cersetor, nici cel care doarme profund.
Tu esti eternul Sine lăuntric.”

Dincolo de iluzii.